8 definiții pentru vârfuleț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÂRFULÉȚ, vârfulețe, s. n. Diminutiv al lui vârf; vârfuț, vârfușor; capăt, extremitate (mică). – Vârf + suf. -uleț.

VÂRFULÉȚ, vârfulețe, s. n. Diminutiv al lui vârf; vârfuț, vârfușor; capăt, extremitate (mică). – Vârf + suf. -uleț.

vârfuleț sn [At: PANN, Ș. II, 45/4 / Pl: ~e / E: vârf + -uleț] 1-2 (Pop; șhp) Vârfușor (3-4). 3-6 (Șhp) Vârfușor (5-8).

vîrfuleț s.n. Dim. al lui vîrf; capăt, extremitate (mică); vîrfuț, vîrfușor. • pl. -e. /vîrf + -uleț.

VÎRFULÉȚ, vîrfulețe, s. n. Diminutiv al lui vîrf; capăt, extremitate. Am o nuia, înconjurai lumea cu ea, Și mai rămase-un vîrfuleț Și făcui și un coteț (Gîndul). GOROVEI, C. 170.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vârfuléț s. n., pl. vârfuléțe

vârfuléț s. n., pl. vârfuléțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VÂRFULÉȚ s. (GEOGR.) pisculeț, piscușor, vârfușor, (reg.) piscotei.

VÎRFULEȚ s. (GEOGR.) pisculeț, piscușor, vîrfușor, (reg.) piscotei.

Intrare: vârfuleț
vârfuleț substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vârfuleț
  • vârfulețul
  • vârfulețu‑
plural
  • vârfulețe
  • vârfulețele
genitiv-dativ singular
  • vârfuleț
  • vârfulețului
plural
  • vârfulețe
  • vârfulețelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vârfuleț

etimologie:

  • Vârf + sufix -uleț.
    surse: DEX '98 DEX '09