6 definiții pentru vânturătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÂNTURĂTÚRĂ, vânturături, s. f. Vânturare; (concr.) ceea ce rămâne (ca impuritate) după vânturarea semințelor; pleavă. – Vântura + suf. -ătură.

VÂNTURĂTÚRĂ, vânturături, s. f. Vânturare; (concr.) ceea ce rămâne (ca impuritate) după vânturarea semințelor; pleavă. – Vântura + suf. -ătură.

VÂNTURĂTÚRĂ ~i f. 1) v. A VâNTURA. 2) Masă de impurități rămasă după vânturare. /a vântura + suf. ~tură


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vânturătúră s. f., g.-d. art. vânturătúrii; pl. vânturătúri

vânturătúră s. f., g.-d. art. vânturătúrii; pl. vânturătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VÂNTURĂTÚRĂ s. v. pleavă, vânturare, vânturat.

vînturătu s. v. PLEAVĂ. VÎNTURARE. VÎNTURAT.

Intrare: vânturătură
vânturătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vânturătu
  • vânturătura
plural
  • vânturături
  • vânturăturile
genitiv-dativ singular
  • vânturături
  • vânturăturii
plural
  • vânturături
  • vânturăturilor
vocativ singular
plural

vânturătură

etimologie:

  • Vântura + sufix -ătură.
    surse: DEX '98 DEX '09