VÂNJ s. n., (2) vânji, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Putere, vigoare. 2. S. m. (Bot.) Velniș. – Cf. sl. vonzu.

vânj [At: (a. 1620) D. BOGDAN, GL. / Pl: ~i sm, ~uri sn / E: vsl вѫже] 1 sm (Bot; pop) Velniș (Ulmus laevis). 2 sm (Înv) Flexibilitate (1). 3 sn Forță fizică. 4 sm (Buc) Om puternic. 5 sn (Olt; Mun) Unealtă care servește la ridicarea unor greutăți.

VÂNJ s. n., (2) vânji, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Putere, vigoare 2. S. m. (Bot.) Velniș. – Cf. sl. vonzu.

VÂNJ² ~uri n. înv. Forță fizică; vigoare. /cf. sl. važe, vonzu

VÂNJ¹ ~i m. Varietate de ulm, având frunzele ovale și florile de culoare verzuie sau roșiatică; velniș. /cf. sl. važe, vonzu

vânj m. 1. V. gânj; 2. pl. Bot. velniș (arbore cu frunze vânjoase). [Slav. VÕJE, funișoară (din VẼJÕ, a lega)].

vînj s.m., s.n. 1 s.n. (înv.,pop.) Putere, vigoare. 2 s.m. (bot.) Velniș (Ulmus laevis). • pl. m. -i, n. -uri. /cf. sl. veche вѧзь.

VÎNJ², vînji, s. m. (Bot.) Velniș.

VÎNJ¹ s. n. (Arhaizant și popular) Putere, vigoare, forță. Doi cai roibi, mărunți, dar tari și plini de vînj ca doi zmei. SADOVEANU, la CADE.

vînj n., pl. urĭ (vsl. vonžŭ, legătură. V. zavescă. Cp. cu gînj). Veniș. Fig. Forță, vigoare, putere.

vânj¹ (plantă) (pop.) s. m., pl. vânji

vânj² (putere) (înv., pop.) s. n.

vânj² (putere) (înv., pop.) s. n.

vânj¹ (plantă) s. m., pl. vânji

vânj (putere) s. n.

vânj (plantă) s. m., pl. vânji

VÂNJ s. (BOT.; Ulmus effusa) ulm, velniș.

VÂNJ s. v. dinamism, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, velniș, vigoare, vitalitate, vlagă.

vînj s. v. DINAMISM. ENERGIE. FORȚĂ. IMPETUOZITATE. PUTERE. ROBUSTEȚE. TĂRIE. VELNIȘ. VIGOARE. VITALITATE. VLAGĂ.

VÎNJ s. (BOT.; Ulmus effusa) velniș, (reg.) ulm.

vînj (-ji), – s. m. – 1. Varietate de ulm (Ulmus effusa). – 2. Flexibilitate. – 3. Forță, putere. Sl. vązŭ „legătură”, vęzati, vęzą „a lega” (Cihac, II, 447; Tiktin), cf. bg. văže „coardă”, sb., cr., slov. vez „coardă”. Cf. gînj. Ve(l)niș, s. m. (Ulmus effusa), în Mold., este var. aceluiași cuvînt (după Scriban, legat de mag. venic „lăuruscă”). – Der. vînjos, adj. (plin de nerv, vînos; puternic, robust), poate contaminat cu vînos; vînjosa, vb. (a fortifica, a întări corpul); vînjosie, s. f. (robustețe); vînjosime, s. f. (robustețe, elasticitate); vînjoli (var. vînzoli), vb. refl. (a se agita, a se zbate, a se frămînta), cu suf. expresiv -li (după Byhan 524, din sl. vązlĭ „gol”; după Scriban, din mag. voncolni „a arunca”); vînzoleală (var. vînzoală), s. f. (agitație, frămîntare, mișcare). Vîj, s. m. (bătrîn, decrepit, boșorog), în Trans., trebuie să fie față de vînj ca ghiuj față de gînj, v. aici der. din dacă (Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 123), direct din gînj (Scriban) sau din rut. vižĭ „șef” (Drăganu, Dacor., V, 377) nu este probabilă. Atît în vînjoli ca și în vîj tratamentul expresiv este evident.

VÎNJ subst. tărie 1. Vînjul Mare și -e ss. 2. Vînjea 1482 b., munt. (Glos); – Sinea 1488 (Ț-Rom 325). 3. Vînjă t. (17 B II 325). 4. Vînzulești s., olt, (Î Div).