VÂLCED, -Ă, vâlcezi, -de, adj. (Reg.) Vânăt, învinețit; livid, palid. – Et. nec.

vâlced¹, ~ă a [At: LB / V: ~ead, vel~, vul~ / Pl: ~ezi, ~e / E: nct] 1-2 (Trs; Mol; d. oameni sau d. părți ale lor) Vânăt (24-25). 3 (Trs; d. oameni) Cu cearcăne la ochi. 3 (Reg; d. oameni) Extenuat² (1). 4 (Mol) Umed.

VÂLCED, -Ă, vâlcezi, -de, adj. (Reg.) Vânăt, învinețit; livid, palid. – Et. nec.

vâlced a. vânăt de lovituri. [Origină necunoscută].

vâlcead, ~ă a vz vâlced¹

velced a vz vâlced

vulced a vz vâlced¹

vîlced, -ă adj. (reg.) Care este vînăt, învinețit; livid, palid. • pl. -zi, -de. /etimol. nec.

VÎLCED, -Ă, vîlcezi, -de, adj. (Regional) Vînăt, înnegrit în urma unei lovituri; (despre oameni) livid.

crînced adj. V. vîlced.

vîlced, -ă adj. (cp. cu it. vincido, moale. V. mîrced, gîlfed). Est. (rev. I. Crg. 7, 154). Călîŭ, cam umed, nu destul de uscat, vorbind de lemnele de foc (în Nț. mîlced). Serbia ș. a. Vînăt, stricat. – Și crînced (Ĭașĭ, Meh.): lemne crîncede. V. jilav.

vâlced (reg.) adj. m., pl. vâlcezi; f. vâlcedă, pl. vâlcede

vâlced (reg.) adj. m., pl. vâlcezi; f. vâlcedă, pl. vâlcede

vâlced adj. m., pl. vâlcezi; f. sg. vâlcedă, pl. vâlcede

vîlced (-dă), adj. – Vînăt, livid. Origine incertă. Poate în loc de vînced < lat. vincĭdus, cf. vincĕre „a înmuia, a îmblînzi” și it. vincido „înmuiat” (Scriban). Totuși, pare preferabil să se pornească de la mîrced „vînăt”, ale cărui der. apar și cu forma mîlce-. Legătura cu mag. vércsik „vînătaie” (Cihac 538), nu se impune. – Der. vîlcezi, vb. (a se învineți, a se strica). În Bucov.

VÂLCED adj. v. învinețit, vânăt.

vîlced adj. v. ÎNVINEȚIT. VÎNĂT.