11 definiții pentru uzufruct


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

UZUFRÚCT s. n. Drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin de un bun care aparține altei persoane și pe care trebuie să-l restituie la încetarea acestui drept. – Din lat. usufructus. Cf. fr. usufruit.

UZUFRÚCT s. n. Drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin de un bun care aparține altei persoane și pe care trebuie să-l restituie la încetarea acestui drept. – Din lat. uzufructus. Cf. fr. usufruit.

UZUFRÚCT s. n. Drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin (și pe tot timpul vieții) de un bun care nu este proprietatea ei și pe care nu are dreptul să-l înstrăineze.

UZUFRÚCT s.n. Drept pe care îl are cineva de a se bucura de folosința unor lucruri care sunt proprietatea altuia, cu obligația de a le conserva substanța. [< lat. usufructus, cf. fr. usufruit].

UZUFRÚCT s. n. drept al cuiva de a se folosi de un bun care aparține altei persoane. (< lat. usufructus, după fr. usufruit)

UZUFRÚCT ~e n. jur. Drept de a beneficia de bunuri străine cu obligația de a le păstra și a le restitui la termenul prevăzut. /<lat. usufructus

uzufruct n. Jur. dreptul de a se folosi de venitul unei moșteniri sau de dobânzile unui capital, a căror proprietate aparține altuia.

*uzufrúct n., pl. urĭ (lat. usufructus, d. usus, uz, și fructus, folosință). Jur. Dreptu de a te folosi de venitu uneĭ moștenirĭ, de dobînzile unuĭ capital care e proprietatea altuĭa (ca dreptu părinților față de averea copiilor minorĭ și al soțuluĭ față de averea soțiiĭ. Acest uzufruct se numește legal).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

uzufrúct (-zu-fruct) s. n.

uzufrúct s. n. (sil. -fruct)

uzufrúct s. n. (sil. -fruct)

Intrare: uzufruct
  • silabație: u-zu-fruct
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uzufruct
  • uzufructul
  • uzufructu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • uzufruct
  • uzufructului
plural
vocativ singular
plural
uzufruct2 (pl. -e) substantiv neutru
  • silabație: u-zu-fruct
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: NODEX
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uzufruct
  • uzufructul
  • uzufructu‑
plural
  • uzufructe
  • uzufructele
genitiv-dativ singular
  • uzufruct
  • uzufructului
plural
  • uzufructe
  • uzufructelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

uzufruct

  • 1. Drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin de un bun care aparține altei persoane și pe care trebuie să-l restituie la încetarea acestui drept.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: