11 definiții pentru uzufruct

UZUFRÚCT s. n. Drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin de un bun care aparține altei persoane și pe care trebuie să-l restituie la încetarea acestui drept. – Din lat. usufructus. Cf. fr. usufruit.

UZUFRÚCT s. n. Drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin de un bun care aparține altei persoane și pe care trebuie să-l restituie la încetarea acestui drept. – Din lat. uzufructus. Cf. fr. usufruit.

UZUFRÚCT s. n. Drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin (și pe tot timpul vieții) de un bun care nu este proprietatea ei și pe care nu are dreptul să-l înstrăineze.

uzufrúct (-zu-fruct) s. n.

uzufrúct s. n. (sil. -fruct)

uzufrúct s. n. (sil. -fruct)

UZUFRÚCT s.n. Drept pe care îl are cineva de a se bucura de folosința unor lucruri care sunt proprietatea altuia, cu obligația de a le conserva substanța. [< lat. usufructus, cf. fr. usufruit].

UZUFRÚCT s. n. drept al cuiva de a se folosi de un bun care aparține altei persoane. (< lat. usufructus, după fr. usufruit)

UZUFRÚCT ~e n. jur. Drept de a beneficia de bunuri străine cu obligația de a le păstra și a le restitui la termenul prevăzut. /<lat. usufructus

uzufruct n. Jur. dreptul de a se folosi de venitul unei moșteniri sau de dobânzile unui capital, a căror proprietate aparține altuia.

*uzufrúct n., pl. urĭ (lat. usufructus, d. usus, uz, și fructus, folosință). Jur. Dreptu de a te folosi de venitu uneĭ moștenirĭ, de dobînzile unuĭ capital care e proprietatea altuĭa (ca dreptu părinților față de averea copiilor minorĭ și al soțuluĭ față de averea soțiiĭ. Acest uzufruct se numește legal).

Intrare: uzufruct
  • silabisire: u-zu-fruct
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular uzufruct uzufructul
plural
genitiv-dativ singular uzufruct uzufructului
plural
vocativ singular
plural
uzufruct2 (pl. -e) substantiv neutru
  • silabisire: u-zu-fruct
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: NODEX
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular uzufruct uzufructul
plural uzufructe uzufructele
genitiv-dativ singular uzufruct uzufructului
plural uzufructe uzufructelor
vocativ singular
plural

uzufruct

  • 1. Drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin de un bun care aparține altei persoane și pe care trebuie să-l restituie la încetarea acestui drept.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: