URO¹- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) urină”, „urinare”, „acid uric”, „uree”. [Var. ur-, ureo-. / < fr., it. uro-, cf. gr. ouron – urină].

URO²- Element prim de compunere savantă cu semnificația „coadă”. [< fr., it. uro-, cf. gr. oura].

URO¹-, UREO-, -UREZĂ, -URIE, URINI-, elem. „Urină”, „uree, acid uric”. (din fr. uro-, uréo-, -urèse, -urie, urini-; cf. gr. ouron, ouresis)

URO²-, -URĂ³, elem. „Coadă”. (din fr. uro-, -oure; cf. gr. oura)

URĂ (pl. uri) sf. 1 Faptul de a urî; dușmănie împotriva cuiva, aversiune: prinse o ~ așa de cumplită asupra ei, cît n’o putea vedea’n ochi (SB.); Urască-l cei fără de lege, Ce-i pasă lui de ura lor? (VLAH.); ...e ~ și turbare în ochii lor cei negri, adînci și desperați (EMIN.); (P): gura aduce ura, dușmănia se naște uneori dintr’o vorbă nesocotită ¶ 2 🌿 Frumoasă plantă tuberculoasă din fam. orchideelor, cu flori roșii-purpurii, rar albe, dispuse într’un spic cilindric la vîrful tulpinii (Gymnadenia conopea) (🖼 5175).

UR- v. uro¹-.

UREO- v. uro¹-.

-URĂ² elem. uro²-.

UREO- elem. uro¹-.

-UREZĂ elem. uro¹-.

URINI- elem. uro¹-.

URO-₁ „urină, urinar, uree, acid uric”. ◊ gr. ouron „urină” > fr. uro-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. uro-. □ ~chimografie (~kimografie) (v. chimo-₁, v. -grafie), s. f., metodă radiochimografică pentru studiul mișcărilor chinetice ale arborelui ureteropielocaliceal; ~crom (v. -crom), s. n., substanță azotoasă care conține pigmenți urinari; ~cultură (v. -cultură), s. f., examinare metodică a culturii microbiene din urină; ~densimetru (v. densi-, v. -metru₁), s. n., aparat cu care se măsoară densitatea urinii; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă de a nu fi surprins de nevoia de a urina; ~gen (v. -gen₁), adj., care produce urina; ~grafie (v. -grafie), s. f., examen radiologic al căilor urinare; ~gramă (v. -gramă), s. f., metodă de determinare cantitativă a elementelor formate din sedimentul urinar; ~lit (v. -lit₁), s. n., calcul urinar; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază căile urinare și patologia acestora; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument care folosește la determinarea densității urinii; ~patie (v. -patie), s. f., stare patologică a căilor urinare; ~poieză (~poeză) (v. -poieză), s. f., proces de formare a urinii; ~scopie (v. -scopie), s. f., 1. Examinare endoscopică a urinii. 2. Analiză de laborator a urinii; ~terapie (v. -terapie), s. f., întrebuințare terapeutică a urinii; ~toxie (v. -toxie), s. f., grad de toxicitate pe care îl prezintă urina în cursul anumitor infecții.

URO-₂ „coadă, caudat”. ◊ gr. oura „coadă” > fr. uro-, it. id., engl. id. > rom. uro-. □ ~carp (v. -carp), adj., cu fructe caudate; ~dele (v. -del), s. n. pl., ordin de amfibieni cu corp alungit, prevăzut cu coadă; sin. caudate; ~pod (v. -pod), s. n., apendice abdominal la crustacee; ~pter (v. -pter), adj., (despre pești) cu aripioare la coadă.

UR-, v. URO-₁. □ ~emie (v. -emie), s. f., creștere patologică a cantității de uree sau de acid uric din sînge; ~hidroză (v. -hidroză), s. f., sudoare care conține multă uree; ~odinie (v. -odinie), s. f., micțiune dureroasă.

-UREZĂ „urină, urinare”. ◊ gr. ouresis „urinare” > fr. -urése, germ. id. > rom. -ureză.

URINI- „urină, urinar”. ◊ L. urina „urină” > fr. urini-, engl. id. > rom. urini-. □ ~fer (v. -fer), adj., 1. Care transportă urina. 2. Care se referă la urină sau la organele urinare; ~par (v. -par), adj., care produce urină.

Odontoglossum uro-skinneri Lindl. Specie care înflorește vara-toamna. Flori (petale oblonge cu vîrf ascuțit, castanii-verzi, marmorate, label cordiform-reniform, bont, ondulat, roz alb, cu 2 lamele albe la bază), 10-15, pe un peduncul erect. Frunze, 2 (cca 28 cm lungime), lanceolate, cu vîrf ascuțit, pe un pseudobulb ovat.