2 intrări
12 definiții
din care- explicative DEX (9)
- ortografice DOOM (3)
Explicative DEX
URLĂTOR, -OARE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.
urlător, ~oare [At: DRLU / Pl: ~i, ~oare a, ~i sf / E: urla + -ător] 1 a (D. animale) Care urlă (1). 2 a (D. oameni) Care urlă (5). 3-4 a, sm (îs) Maimuță -oare Maimuță care scoate strigăte puternice specifice și trăiește în America Centrală și de Sud. 5 a (D vânt, apă etc.) Care vuiește. 6 sf (Reg) Pârâu care curge cu zgomot pe o pantă foarte abruptă (formând o cascadă). 7 sf (Reg; prc) Cascadă (1). 8 sf Locul unde se adună lupii și urlă. 9 (Reg) Numele datei când, conform unor credințe populare, Sf. Petru hotărăște cine urmează să fie mâncat de lupi.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
URLĂTOR I. adj. verb. URLA1. Care urlă; (maimuțe) urlătoare, gen de maimuțe care au obiceiul să urle la răsăritul și apusul soarelui, stîrnind la țipăt pe toate celelalte animale din pădurile Americei de Sud. II. URLĂTOARE sf. 🌐 Pîrău ce se coboară cu vuet din înălțimea unui munte; cascadă: mai jos, străpungînd piatra, se ivesc cele două urlători, din care cea mare se aruncă în cascadă (UR.); într’un singur vuet de ~ pe stînci, așa curgea furtuna pe valea Țicăului (DEM.).
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Andreea H-I
- acțiuni
URLĂTOR, -OARE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
URLĂTOR, -OARE, urlători, -oare, adj. Care urlă, vuiește, produce zgomote puternice.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
urlător s. m. (muz.) Solist de muzică ușoară care cântă foarte tare ◊ „E evident că D. A. și V.P. sunt doi exaltați ritmici, sau, cum se spune – între ghilimele – «urlători».” Luc. 29 VII 67 p. 8 (din urla + -ător, după it. urlatore; DEX – alt sens)
- sursa: DCR2 (1997)
- furnizată de Editura Logos
- adăugată de raduborza
- acțiuni
URLĂTOR ~oare (~ori, ~oare) Care urlă; care produce urlete. /a urla + suf. ~ător
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
urlător a. care urlă. ║ m. un fel de maimuță din pădurile Americei cu urletul spăimântător.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
urlătór, -oáre adj. Care urlă. S. m. Un fel de maĭmuță din America. S. f., pl. orĭ. Loc unde urlă lupiĭ. Cascadă zgomotoasă.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Ortografice DOOM
urlător adj. m., pl. urlători; f. sg. și pl. urlătoare
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de Serene76
- acțiuni
urlător adj. m., pl. urlători; f. sg. și pl. urlătoare
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
urlător adj. m., pl. urlători; f. sg. și pl. urlătoare
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
| adjectiv (A66) Surse flexiune: DOOM 3 | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
| substantiv masculin (M1) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
urlător, urlătoareadjectiv
- 1. Care urlă sau care vuiește. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
etimologie:
- Urla + -ător. DEX '09 DEX '98 NODEX
urlător, urlătorisubstantiv masculin
- 1. Solist de muzică ușoară care cântă foarte tare. DCR2
- E evident că D.A. și V.P. sunt doi exaltați ritmici, sau, cum se spune – între ghilimele – «urlători». Luc. 29 VII 67 p. 8. DCR2
-
etimologie:
- urla + -ător DCR2
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.