10 definiții pentru urlător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÚRLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

urlător, ~oare [At: DRLU / Pl: ~i, ~oare a, ~i sf / E: urla + -ător] 1 a (D. animale) Care urlă (1). 2 a (D. oameni) Care urlă (5). 3-4 a, sm (îs) Maimuță -oare Maimuță care scoate strigăte puternice specifice și trăiește în America Centrală și de Sud. 5 a (D vânt, apă etc.) Care vuiește. 6 sf (Reg) Pârâu care curge cu zgomot pe o pantă foarte abruptă (formând o cascadă). 7 sf (Reg; prc) Cascadă (1). 8 sf Locul unde se adună lupii și urlă. 9 (Reg) Numele datei când, conform unor credințe populare, Sf. Petru hotărăște cine urmează să fie mâncat de lupi.

URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj. Care urlă, vuiește, produce zgomote puternice.

urlătór s. m. (muz.) Solist de muzică ușoară care cântă foarte tare ◊ „E evident că D. A. și V.P. sunt doi exaltați ritmici, sau, cum se spune – între ghilimele – «urlători». Luc. 29 VII 67 p. 8 (din urla + -ător, după it. urlatore; DEX – alt sens)

URLĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care urlă; care produce urlete. /a urla + suf. ~ător

urlător a. care urlă. ║ m. un fel de maimuță din pădurile Americei cu urletul spăimântător.

urlătór, -oáre adj. Care urlă. S. m. Un fel de maĭmuță din America. S. f., pl. orĭ. Loc unde urlă lupiĭ. Cascadă zgomotoasă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre

urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre

Intrare: urlător
urlător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urlător
  • urlătorul
  • urlătoru‑
  • urlătoare
  • urlătoarea
plural
  • urlători
  • urlătorii
  • urlătoare
  • urlătoarele
genitiv-dativ singular
  • urlător
  • urlătorului
  • urlătoare
  • urlătoarei
plural
  • urlători
  • urlătorilor
  • urlătoare
  • urlătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

urlător

  • 1. Care urlă sau care vuiește.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX

etimologie:

  • Urla + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX