11 definiții pentru uraniu U


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URÁNIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu proprietăți radioactive, folosit în pilele atomice. – Din fr. uranium.

URÁNIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu proprietăți radioactive, folosit în pilele atomice. – Din fr. uranium.

uraniu sn [At: J. CIHAC, I. N. 456/9 / V: -m, uran / Pl: ? / E: fr uranium] Element chimic, metal alb-argintiu, cu proprietăți radioactive, folosit în pilele atomice pentru obținerea elementelor transuranice, și care se găsește în natură, ca oxid, mai ales în pehblendă.

URÁNIU s. n. Metal alb, dur, cu proprietăți radioactive; se găsește în natură ca oxid în pehblendă. Reacțiunea în lanț pe care fizica nucleară a reușit s-o producă și s-o controleze înlăuntrul atomului de uraniu. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 3/2. Uraniul produce radium prin intermediul altor produse. MARINESCU, P. A. 35.

URÁNIU s.n. Metal alb, dur, cu proprietăți radioactive. [Pron. -niu. / < fr. uranium].

URÁNIU s. n. metal radioactiv alb-cenușiu, dur, din grupa actinidelor, combustibil în centralele nucleare. (< fr. uranium)

URÁNIU n. Metal alb-argintiu, radioactiv, folosit, mai ales, la obținerea energiei nucleare. /<fr. uranium

*urániŭ n. (d. uran). Chim. Un corp simplu metalic care se scoate din uran.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

urániu [niu pron. nĭu] s. n., art. urániul; simb. U

urániu s. n. [-niu pron. -niu], art. urániul; simb. U


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

URÁNIU (n. pr. Uranus) s. n. Element radioactiv (U; nr. at. 92, m. at. 238,03), metal alb-argintiu. Se găsește în natură, mai ales în pleblendă. U. natural este un amestec de trei izotopi, cu masa atomică 238, 235 și 234. Se întrebuințează ca material fisionabil în reactoarele nucleare, la fabricarea bombei atomice, în pilele atomice pentru obținerea elementelor transuranice, precum și la datări în arheologie. A fost descoperit de chimistul german M.H. Klaproth în 1789. Radioactivitatea u. a fost descoperită în 1896 de către fizicianul francez H.A. Becquerel, iar prima reacție de fisiune nucleară a avut loc în 1938.

Intrare: uraniu
  • pronunție: -nĭu
substantiv neutru (N56)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uraniu
  • uraniul
  • uraniu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • uraniu
  • uraniului
plural
vocativ singular
plural
U simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • U
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

uraniu U

  • 1. Element chimic, metal alb-argintiu, dur, din grupa actinidelor, cu proprietăți radioactive, folosit în pilele atomice (combustibil în centralele nucleare); se găsește în natură ca oxid în pehblendă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN MDN '00 attach_file 2 exemple
    exemple
    • Reacțiunea în lanț pe care fizica nucleară a reușit s-o producă și s-o controleze înlăuntrul atomului de uraniu. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 3/2.
      surse: DLRLC
    • Uraniul produce radium prin intermediul altor produse. MARINESCU, P. A. 35.
      surse: DLRLC
  • comentariu simbol U
    surse: DOOM 2

etimologie: