ULTRAJ, ultraje, s. n. Ofensă, insultă, amenințare. ♦ (Jur.) Infracțiune care constă în insultă, calomnie, amenințare ori alte acte de violență ori de vătămare corporală împotriva unui funcționar aflat în exercițiul funcțiunii; p. gener. jignire, ofensă (gravă), amenințare, act de violență împotriva cuiva. [Var.: ultragiu s. n.] – După fr. outrage, it. oltraggio.

ultraj sn [At: HELIADE, O. I, 202 / V: (înv) ~agiu (Pl: ~agii și, înv, ~age) sn / Pl: ~e / E: it oltraggio, fr outrage] 1-3 Jignire, amenințare ori violență împotriva cuiva. 4 Infracțiune constând în jignirea, amenințarea ori violentarea unui reprezentant al autorității publice aflat în exercițiul funcțiunii. 5 (Îs) ~ contra bunelor moravuri Infracțiune constând în săvârșirea în public a unor acte sau gesturi reprobabile ori în rostirea de cuvinte sau expresii indecente.

ULTRAJ, ultraje, s. n. Ofensă, insultă, amenințare, act de violență împotriva unui reprezentant al autorității publice aflat în exercițiul funcțiunii (și care constituie o infracțiune); p. gener. jignire, ofensă (gravă), amenințare, act de violență împotriva cuiva. [Var.: ultragiu s. n.] – După fr. outrage, it. oltraggio.

ULTRAJ, ultraje, s. n. Ofensă, jignire, insultă (în special adusă unui reprezentant al autorității publice aflat în exercițiul funcțiunii). Nu-mi recunosc nici o vină. Și nici dumneavoastră dreptul de a mă judeca... – Ultraj adus în instanță. BARANGA-MORARU, F. 78. – Variantă: ultragiu, ultragii (BART, S. M. 89, MACEDONSKI, O. II, 139), s. n.

ULTRAJ s.n. Insultă adusă unui reprezentant al autorității publice în exercițiul funcțiunii; (p. ext.) ofensă, insultă la adresa cuiva; jignire. [Var. ultragiu s.n. / cf. fr. outrage < lat. ultra – peste].

ULTRAJ s. n. insultă adusă unui reprezentant al autorității publice în exercițiul funcțiunii; (p. ext.) ofensă, jignire adusă cuiva. (după fr. outrage, it. oltraggio)

ULTRAJ ~e n. 1) Ofensă adusă unei persoane oficiale (aflate în exercițiul funcțiunii) constând din vorbe, gesturi sau amenințări. 2) Jignire gravă. /<fr. oultrage, it. oltraggio

ultraj n. insultă gravă, mai ales în contra agenților forței publice (= fr. outrage).

ultragiu sn vz ultraj

ULTRAGIU s.n. v. ultraj.

ULTRAGIU ~i n. v. ULTRAJ.

*ultrágiŭ n. și -áj n., pl. e (fr. outrage, d. outrer, a duce prea departe, d. outre, lat. ultra, dincolo; it. oltraggio). Injuria (ofensa) cea maĭ gravă cu vorba saŭ cu fapta. Insulta unuĭ funcționar în exercițiu funcțiuniĭ. Fig. Mînuire proastă, jignire: ultragiu arteĭ, moraleĭ. Ultragiu anilor, urmele bătrînețiĭ.

ultraj s. n., (rar) pl. ultraje

ultraj s. n., pl. ultraje

ultraj s. n., pl. ultraje

ultraj

ultraj, -je.

ULTRAJ s. v. afront, injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, rușine, umilință.

ultraj s. v. AFRONT. INJURIE. INSULTĂ. JIGNIRE. OCARĂ. OFENSĂ. RUȘINE. UMILINȚĂ.

ultraj (-je), s. n. – Ofensă, insultă adusă autorității. – Var. ultragiu. It. oltraggio, cf. fr. outrage. – Der. ultragia, vb. (a comite un ultraj).