ULAN, ulani, s. m. Militar (mercenar) din cavaleria ușoară a armatei române și a unor armate străine din trecut. – Din germ: Ulan.

ulan sm, a [At: GOLESCU, î. 95 / V: (înv) ol~ sm / Pl: ~i / E: ger Ulan] 1-2 Militar (mercenar) care facea parte din cavaleria ușoară a armatei românești sau a unor armate străine.

*ULAN sm. 🎖️ Cavalerist (în vechea armată română și în armatele germană, austro-ungară și rusă, dinaintea războiului mondial) (🖼 5152): puterea armiei ruse se urca la nouă batalioane de infanterie, un regiment de ~i și un regiment de husari (BOL.) [germ.].

ULAN, ulani, s. m. Militar (mercenar) din cavaleria ușoară a armatei române și a unor armate străine din trecut. – Din germ. Ulan.

ULAN, ulani, s. m. Militar din cavaleria ușoară a vechii armate romîne și a unor armate străine. Trecu mai întîi o patrulă de ulani cu flori în vîrful lăncilor. PAS, Z. III 81. Sînt acum trii polcuri de dragoni, care îi o prea frumoasă oaste, îmbrăcați în roșu, afară de frac, care îi ca a ulanilor rusăști. KOGĂLNICEANU, S. 44. Ulanii ne-mpresoară. TEODORESCU, P. P. 489.

ULAN ~i m. (în armatele unor țări de până la primul război mondial) Militar (mercenar) din cavaleria ușoară. /<germ. Ulan

ulan m. lăncier neamț.

*ulán m. (germ. ulan, pol. ulan, d. turc. oghlan, băĭat, fecĭor, flăcăŭ. V. olan 1). Călăreț cu lance în armata germană, austro-ungurească și rusească.

ulan s. m., pl. ulani

ulan s. m., pl. ulani

ulan s. m., pl. ulani

ulan (-ni), s. m. – Soldat de la cavalerie. Tc. oglan, prin intermediul pol., germ. ulan. – Der. ulancă, s. f. (tunică a ulanilor), din pol. ulanka.

Ulan v. Olan 4.