6 definiții pentru uib


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

UIB, uiburi, s. n. (Regional) Cuprins, întindere. ◊ Expr. În uibul locului = cît vezi cu ochii, într-un noroc, pe nimerite, orbește. Oamenii nemaiavînd apă... vor alerga în uibul locului, căutînd apă. PAMFILE, CER. 173.

UIB, uiburi, s. n. (Reg.) Cuprins, întindere. ◊ Expr. În uibul locului = a) cât vezi cu ochii; b) într-un noroc, pe nimerite. – Lat. obvium.

uĭb și oĭb n. (stricat din orbu ochĭuluĭ, morm. ŭorbu-oclĭu, tîmplă, după bg. slĭepo-oko, tîmplă, lit. „ochĭ orb”). Munt. În uĭbu loculuĭ, orbește, în bobote, la noroc, cum s’a’ntîmpla: încălecă și se nărui în uĭbu loculuĭ (CL. 1910, 317), a lovi în uĭbu loculuĭ. V. áret.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

úib s. m. – În expresia în uib „contra”. Lat. obvĭus (Bogrea, Dacor., I, 259; Candrea). În Olt., cf. mr. nuib(are) „a contrazice”.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

uib (oib) s.n. (reg.; în expr.) uibul locului = orbește, la noroc, pe nimereală.

Intrare: uib
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uib
  • uibul
  • uibu‑
plural
  • uiburi
  • uiburile
genitiv-dativ singular
  • uib
  • uibului
plural
  • uiburi
  • uiburilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

uib

etimologie: