12 definiții pentru ucigă-l-toaca

Articole pe această temă:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TOÁCĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul Soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas.- Din toca (derivat regresiv).

toa [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 14v/25 / V: (reg) tio~ / G-D: ~acei, (reg) ~i, ~acii, ~achii, tocii / Pl: ~ace, (reg) toci / E: pvb toca1] 1 sf Placă de lemn sau de metal, pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a vesti începerea serviciului divin sau pentru a marca anumite momente ale acestuia la biserici și mănăstiri. 2 sf (Pex) Sunet produs prin lovirea toacei (1) Si: (reg) tocălie. 3 sf (Reg; în credințele populare; îs) ~ca în (sau din) cer Toaca (1) pe care Dumnezeu o bate în cer și după care cocoșii își potrivesc cântecul. 4 a (Reg) Pustiu. 5 av (Reg; ca determinant al unui adjectiv) Extrem de... 6 sf (Reg; îs) ~ la gușă Jujeu. 7 sf (Pfm; îe) A bate ~ca A se lăuda. 8 sf (Pfm; îe) A bate ~ca la urechile surdului A vorbi cuiva degeaba. 9 sf (Reg; îe) A(-și) face urechea ~ A se preface că nu aude sau că nu înțelege. 10 sf (Reg; îe) A ști și ~ca în (sau din) cer A ști multe lucruri. 11 sf (Reg; dep; îae) A face pe înțeleptul. 12 sf (Pfm; îe) A-i merge (cuiva) gura ca toaca A vorbi mult și fără rost. 13 sf (Pfm; îe) A fi ~ sau a fi uscat (ca o) ~ (ori ca toaca) A fi foarte slab. 14 sf (Reg; îe) A da cu ~ca (peste cineva) A surprinde (pe cineva) asupra unui fapt. 15 sf (Olt; îe) A-și da în ~ A face aluzie la... 16 sf (Mun; îe) A bate ~ca pe vătrai A sta degeaba. 17 sf (Mun; îae) A o duce greu (din cauza sărăciei). 18 sf (Reg; îe) A rămâne (cineva) ~ A pierde toată averea Si: a sărăci. 19 sf (Reg; îe) A lăsa ~ (pe cineva) A toca (cuiva) averea Si: a sărăci. 20 sf (Pfm; euf; îc) Ucigă-l-~ca Drac (1). 21 sf (Pfm; în imprecații; îe) Ucigă-l (sau bată-l) ~ca! Lua-l-ar dracul! 22 sf Bucată de metal sau de lemn, în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere, la stână etc. 23-24 sf (De obicei precedat de pp) Timp al zilei după răsăritul soarelui (sau înainte de apus), când se bate toaca (1) de utrenie (sau de vecernie). 25 sf (Reg; îe) A fi soarele la (sau pe la) ~ Se spune când soarele se află aproape de apus. 26 sf (Reg; pan) Clopot care se atârnă la gâtul vitelor sau al oilor. 27 sf (Reg; pan) Cântar rudimentar folosit de ciobani. 28 sf (Reg) Măsură de greutate, valorând peste 5 kg. 29 sf (Reg) Arie de treierat. 30 sf (Ast; reg; art.) Constelația Pegas.

TOÁCĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas. – Din toca (derivat regresiv).

UCÍDE, ucíd, vb. III. 1. Tranz. A pricinui moartea unei ființe; a omorî, a asasina. ◊ Compus: (pop.) ucigă-l-crucea (sau -toaca) s. m. = dracul, diavolul. ♦ Refl. (Rar) A se sinucide. ♦ Fig. A distruge, a nimici; a desființa. 2. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) bate, a (se) lovi rău. ♦ (Reg.) A (se) zdrobi, a (se) sfărâma. [Prez. ind. și: (pop.) ucíg] – Lat. occidere.

TOÁCĂ, toace, s. f. 1. Scîndură sau placă de metal pe care se bate ritmic cu două ciocane, pentru a se anunța la biserici sau la mănăstiri anumite momente ale serviciului religios; p. ext. sunetul produs de bătaia ciocanelor. Era o zi de duminică și toaca începu să sune în clopotnița bisericii albe. SADOVEANU, O. VII 60. Nevăzut atîrnă din cer tăcerea ca o toacă În care nimeni nu bate. D. BOTEZ, P. O. 64. Mi-e dor de toaca din vecernii, Și de tălăngi, de verde plai. IOSIF, P. 64. Toaca răsună mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara. EMINESCU, O. I 231. ◊ Fig. S-a făcut liniște în Frăsinet. A bătut toaca o ciocănitoare. SADOVEANU, M. C. 187. Vreo mierlă, umflîndu-și gușa, bătea toaca rar. AGÎRBICEANU, S. P. 17. O barză, deșteptată din somn, începu deodată să toace pe vreun coperiș! și toaca ei... aducea cu o păcănitură de oase uscate. SANDU-ALDEA, U. P. 31. (Sugerînd ideea de pustiu, sec, gol) Amîndoi bătrînii dară ortul popii, rămîind în urma lor casa toacă și o sărăcie lucie. ISPIRESCU, L. 286. (Sugerînd ideea de zgomot, gălăgie) Ce este? Ce este? Cine se ceartă aici?... – Vere Antohi, vin’ degrabă s-asculți toaca de la balamuc. ALECSANDRI, T. 1659. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. Cînd ajunse, sora lui... era uscată ca toaca. SEVASTOS, la CADE. (Eliptic) Tu ai rămas tot uscat... Toacă, nu altceva. C. PETRESCU, O. P. I 65. A da cu toaca (peste cineva) = a descoperi, a surprinde (pe cineva) asupra unui fapt. A face urechea toacă = a se preface că nu aude sau că nu înțelege; a se face niznai. Îi spui, și el face urechea toacă. ȘEZ. II 74. A ști și toaca-n cer = a ști multe lucruri; a face pe înțeleptul și atotștiutorul. Popa cel dobă de carte, care știe și toaca în cer. La TDRG. Deodată au răsărit în țară pozderie, și tot unu și unu... oameni mari, învățați, de știu și toaca în cer, colțoși și cu barba-n furculițe. ALECSANDRI, T. I 237. (În imprecații) Ucigă-l (sau ucigă-i) toaca = lua-l-ar (sau lua-i-ar) dracul. Atunci ei, ucigă-i toaca, a făcut pielea de bivol nojițe subțirele. ȘEZ. III 75. Ucigă-l toaca, plodul dracului, nu i-i lui rușine să margă calare. ib. V 40. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere sau în ateliere. A bătut toaca de fier. Lucrătorii de la «Banca Națională» se odihnesc. DELAVRANCEA, la TDRG. 2. Timp al zilei după răsăritul soarelui sau (mai ales) înainte de apus, cînd se face liturghia sau vecernia la biserică. Cînd mai erau două ceasuri pînă la toacă, cei 10 negustori își aduseră aminte de căruțe. GALACTION, O. I 265. Împrejurul meu învie Toate cîte sînt, Ce de joc și veselie, Cînd e soarele la toacă. COȘBUC, P. II 16. Pe la toacă, plecăm spre Tîrgu Jiu. VLAHUȚĂ, O. A. 412. Am adormit mort și de abia a doua zi pe la toacă m-am trezit sănătos. CREANGĂ, A. 16. 3. Numele popular al constelației Pegas. Pegasul se numește toacă. PAMFILE, CER. 169.

UCIGĂ-L TOÁCA s. m. Diavolul.

ucigă’l-crucea (tămâia, toaca) m. nume eufemistice date necuratului: gândind că’i ucigă’l-crucea, s’a speriat CR.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ucígă-l-toáca s. m., g.-d. lui ucígă-l-toáca


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

UCIGĂ-L-TOÁCA s. v. aghiuță, alcor, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

ucigă-l-toaca s. v. AGHIUȚĂ. ALCOR. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

ucigă-l crucea / toaca expr. (pop., eufem.) dracul, diavolul.

Intrare: ucigă-l-toaca
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ucigă-l-toaca
  • ucigă-l-toaca
plural
genitiv-dativ singular
  • ucigă-l-toaca
  • ucigă-l-toaca
plural
vocativ singular
plural

ucigă-l-toaca popular

  • 1. (În imprecații) Lua-l-ar dracul!
    surse: DEX '09 DLRLC
  • 2. Dracul, diavolul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: diavol drac

etimologie: