TOACĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul Soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas.- Din toca (derivat regresiv).

ucigă’l-crucea (tămâia, toaca) m. nume eufemistice date necuratului: gândind că’i ucigă’l-crucea, s’a speriat CR.

UCIGĂ-L-TOACA s. v. aghiuță, alcor, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

Ucigă-l-Crucea.

ucigă-l-crucea s. v. AGHIUȚĂ. ALCOR. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

ucigă-l-toaca s. m.

ucigă-l-crucea s. m.

ucigă-l-toaca s. v. AGHIUȚĂ. ALCOR. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

ucigă-l-toaca s. m., g.-d. lui ucigă-l-toaca

ucigă-l-crucea s. m., g.-d. lui ucigă-l-crucea

!ucigă-l-toaca (dracul) s. m., g.-d. art. lui ucigă-l-toaca

!ucigă-l-crucea (dracul) s. m., g.-d. art. lui ucigă-l-crucea

ucide (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ucid, 2 sg. ucizi, 3 sg. ucide, perf. s. 1 sg. ucisei, 1 pl. uciserăm, m.m.c.p. 1 pl. uciseserăm; conj. prez. 1 sg. să ucid, 3 să ucidă; ger. ucigând; part. ucis

UCIGĂ-L CRUCEA s. v. aghiuță, alcor, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

ucigă-l crucea / toaca expr. (pop., eufem.) dracul, diavolul.

TOACĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas. – Din toca (derivat regresiv).

CRUCE sf. 1 Instrument alcătuit dintr’o bucată de lemn verticală peste care e pusă de-a curmezișul o altă bucată orizontală și de care se serveau cei vechi spre a țintui sau lega mîinile și picioarele celor condamnați la moarte (🖼 1602) ¶ 2 ⛪ Crucea pe care a fost răstignit Mîntuitorul ¶ 3 ⛪ Semnul distinctiv al creștinătății, ca amintire a răstignirii Mîntuitorului ¶ 4 Semn simbolic al mai multor ordine religioase, militare sau civile, care e înfățișat sub diferite forme (🖼 1603) ¶ 5 ⛪ Înălțarea Crucii, Ziua Crucii, Crucea mare, sărbătoare ce se prăznuește în ziua de 14 Septembrie: Crucea mică numele popular al sărbătorii Tăierea capului sf. Ioan, din 29 August ¶ 6 Cruce de lemn, de metal sau de piatra ce se pune la biserici, pe morminte, pe lîngă o fîntînă, etc. (🖼 1604, 1606): a pune ~ cuiva, a-l duce la groapă; F a-l considera mort; a pune ~ unui lucru, a) a-l socoti pierdut, a renunța la el pe veci; b) a-l scoate la vînzare (de la obiceiul de a pune o cruce de lemn sau a însemna cu o cruce obiectul scos la vînzare: tot eram eu hotărît s’o vînz din pricina asta; să știi că acum negreșit am să-i pui ~ (ISP.) ¶ 7 Ⓕ ⛪ Creștinismul: triumful Crucii; va putea să ocrotească pe creștini de asuprelile nelegiuitului vrăjmaș al sfintei Cruci (ISP.) ¶ 8 Ⓟ ⛪ Religie, lege: Rușii și Moldovenii sînt tot de-o ~ ¶ 9 Giuvaerica în formă de cruce: ~ de aur ¶ 10 ⛪ Semnul pe care-l fac creștinii cînd se’nchină: a-și face ~, a-și face semnul crucii; Românul și-l face și cînd e mirat sau uimit din cale afară, cînd se sperie de ceva, cînd pornește la drum, etc.: începură să-și facă ~ și să-și scuipe în sîn de frică (ISP.); făcîndu-și ~, după obiceiul creștinesc, moșneagul porni la drum (ȘEZ.) ¶ 11 🥇 Decorație sau medalie în formă de cruce: ~A-TRECERII-DUNĂRII, medalie comemorativă a operațiunilor de peste Dunăre în războiul din 1877-1878, ~A-ELISABETA, cruce comemorativă, instituită prin regulamentul din 7 Octomvrie 1878, și conferită doamnelor care au căutat răniții sau bolnavii în timpul campaniei din 1877-1878; MARE-CRUCE, rangul cel mai înalt la anumite decorații (🖼 1607); 👉 TRECEREA-DUNĂRII, SERVICIUL-CREDINCIOS, MERITUL-SANITAR ¶ 12 CRUCEA-ROȘIE societate înființată cu scopul de a îngriji bolnavii și răniții dintr’un războiu și de a veni în ajutorul prizonierilor; membrii acestei societăți poartă ca semn o cruce roșie pe un fond alb ¶ 13 ♠️ În jocul de cărți: treflă ¶ 14 Răscruce, răspîntie: a i se face calea ~ ¶ 15 Mijloc: în crucile satului (GN.); în crucile mesei (MAR.); stă soarele în ~ sau e ~ amiazi, zice poporul cînd soarele stă în mijlocul cerului drept deasupra capului; ~a nopții (R.-COD.), miezul nopții ¶ 16 🐕 Partea corpului dintre șolduri și rădăcina cozii (la boi, cai, etc.), numită și „crucile șalelor” (🖼 1608) ¶ 17 💫 a) Constelațiunea „Lebedei”, numită și „Crucea Mare”, „Crucea Miezului Nopții”; b) constelațiunea Delfinului, numită și „Crucea Mică”; Crucea Sudului, constelație din emisfera australă, aproape de polul Sud, alcătuită din stele așezate în cruce ¶ 18 🔧 O parte a carului alcătuită dintr’o bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap; la unele care ce poartă greutăți mari sînt două cruci: una dinainte, la proțap, iar cealaltă în partea dinapoi, așezată de-a curmezișul peste inima carului (🖼 1609): stai binișor pe ici, pe ~a căruței (CRG.) = o parte a saniei, numită și „bot(niță)”, „(h)obot” sau „obăd”, alcătuită dintr’o bucată de lemn prinsă de vîrful tălpilor și așezată cruciș peste pisc (👉 SANIE) ¶ 19 🌿 CRUCEA-PÎINII, FLOAREA-CRUCII, PRISTOLNIC; – CRUCEA-PĂMÎNTULUI, plantă, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu frunze mari și cu flori albe sau roșiatice (Heracleum sphondylium) (🖼 1611); -CRUCEA-VOINICULUI¹, plantă care crește prin pădurile de la munte, cu flori mari albastre (Anemone angulosa) (🖼 1610); – CRUCEA-VOINICULUI² = ROSTOPASCĂ ¶ 20 Frate de ~, soră de ~, prieten(ă) nedespărțit(ă), fărtat, surată; în timpurile vechi, și pe alocuri încă în zilele noastre, împrietenirea aceasta (înfărtățirea) se făcea prin amestecarea sîngelui, crestîndu-se fie-care la deget sau la brațul drept, în formă de cruce, și legîndu-se prin jurămînt, în fața preotului, pe cruce și evanghelie ¶ 21 În jurăminte și înjurături, crucea e dese-ori pomenită: pe crucea mea! bată-l crucea! după patru ore de răcnete și înjurături, cruci și răscruci (= înjurături de cruce), sfinți și evanghelii ... intram în curtea poștiei (I.-GH.) ¶ 22 🔱 Ⓟ Ucigă-l-crucea 👉 UCIGĂ-L-CRUCEA; – Cruce-ajută 👉 AJUTA; Cruce de aur în casă! invocațiune pentru a fi ferit de necuratul, cînd se pomenește numele diavolului ¶ 23 Cruce de voinic, om voinic în toată puterea cuvîntului: băștinașul mîndrei Oltenii e pretutindenea ~ de voinic, Romîn deștept și vrednic (VLAH.) ¶ 24 📐 (P): a fi sau a umbla cu ~a în sîn, a fi sfînt, evlavios; a nu fi ~ de închinat (R.-COD.), a nu fi cinstit; 👉 BISERICĂ; a da cu ~a peste cineva, a întîlni pe neașteptate: merge ca cît merge ... și pe-o tihăraie dă cu ~a peste lup (CRG.); cine crede ’n ~, ca ~a se usucă, dacă vrei să ajungi la ceva, nu e deajuns să te ’nchini, ci trebue să și muncești; dintr’un lemn faci și ~ și lopată, totul depinde de creșterea ce se dă copilului, ca să iasă bun ori rău; nici pe dracul să-l vezi, nici ~ să-ți faci, mai bine să te ferești înainte de un rău, decît să cauți să-l alungi mai tîrziu cu diferite mijloace [lat. crux, crucem].

toacă [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 14^v/25 / V: (reg) tio~ / G-D: ~acei, (reg) ~i, ~acii, ~achii, tocii / Pl: ~ace, (reg) toci / E: pvb toca¹] 1 sf Placă de lemn sau de metal, pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a vesti începerea serviciului divin sau pentru a marca anumite momente ale acestuia la biserici și mănăstiri. 2 sf (Pex) Sunet produs prin lovirea toacei (1) Si: (reg) tocălie. 3 sf (Reg; în credințele populare; îs) ~ca în (sau din) cer Toaca (1) pe care Dumnezeu o bate în cer și după care cocoșii își potrivesc cântecul. 4 a (Reg) Pustiu. 5 av (Reg; ca determinant al unui adjectiv) Extrem de... 6 sf (Reg; îs) ~ la gușă Jujeu. 7 sf (Pfm; îe) A bate ~ca A se lăuda. 8 sf (Pfm; îe) A bate ~ca la urechile surdului A vorbi cuiva degeaba. 9 sf (Reg; îe) A(-și) face urechea ~ A se preface că nu aude sau că nu înțelege. 10 sf (Reg; îe) A ști și ~ca în (sau din) cer A ști multe lucruri. 11 sf (Reg; dep; îae) A face pe înțeleptul. 12 sf (Pfm; îe) A-i merge (cuiva) gura ca toaca A vorbi mult și fără rost. 13 sf (Pfm; îe) A fi ~ sau a fi uscat (ca o) ~ (ori ca toaca) A fi foarte slab. 14 sf (Reg; îe) A da cu ~ca (peste cineva) A surprinde (pe cineva) asupra unui fapt. 15 sf (Olt; îe) A-și da în ~ A face aluzie la... 16 sf (Mun; îe) A bate ~ca pe vătrai A sta degeaba. 17 sf (Mun; îae) A o duce greu (din cauza sărăciei). 18 sf (Reg; îe) A rămâne (cineva) ~ A pierde toată averea Si: a sărăci. 19 sf (Reg; îe) A lăsa ~ (pe cineva) A toca (cuiva) averea Si: a sărăci. 20 sf (Pfm; euf; îc) Ucigă-l-~ca Drac (1). 21 sf (Pfm; în imprecații; îe) Ucigă-l (sau bată-l) ~ca! Lua-l-ar dracul! 22 sf Bucată de metal sau de lemn, în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere, la stână etc. 23-24 sf (De obicei precedat de pp) Timp al zilei după răsăritul soarelui (sau înainte de apus), când se bate toaca (1) de utrenie (sau de vecernie). 25 sf (Reg; îe) A fi soarele la (sau pe la) ~ Se spune când soarele se află aproape de apus. 26 sf (Reg; pan) Clopot care se atârnă la gâtul vitelor sau al oilor. 27 sf (Reg; pan) Cântar rudimentar folosit de ciobani. 28 sf (Reg) Măsură de greutate, valorând peste 5 kg. 29 sf (Reg) Arie de treierat. 30 sf (Ast; reg; art.) Constelația Pegas.

UCIGĂ-L TOACA s. m. Diavolul.

UCIGĂ-L CRUCEA s. m. Diavolul. Chiar de nu-i fi tu ucigă-l crucea, tot n-ați îmblat cu lucru curat. CREANGĂ, P. 160. Să nu vă mai găsească ucigă-l crucea. EMINESCU, N. 20.

TOACĂ, toace, s. f. 1. Scîndură sau placă de metal pe care se bate ritmic cu două ciocane, pentru a se anunța la biserici sau la mănăstiri anumite momente ale serviciului religios; p. ext. sunetul produs de bătaia ciocanelor. Era o zi de duminică și toaca începu să sune în clopotnița bisericii albe. SADOVEANU, O. VII 60. Nevăzut atîrnă din cer tăcerea ca o toacă În care nimeni nu bate. D. BOTEZ, P. O. 64. Mi-e dor de toaca din vecernii, Și de tălăngi, de verde plai. IOSIF, P. 64. Toaca răsună mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara. EMINESCU, O. I 231. ◊ Fig. S-a făcut liniște în Frăsinet. A bătut toaca o ciocănitoare. SADOVEANU, M. C. 187. Vreo mierlă, umflîndu-și gușa, bătea toaca rar. AGÎRBICEANU, S. P. 17. O barză, deșteptată din somn, începu deodată să toace pe vreun coperiș! și toaca ei... aducea cu o păcănitură de oase uscate. SANDU-ALDEA, U. P. 31. (Sugerînd ideea de pustiu, sec, gol) Amîndoi bătrînii dară ortul popii, rămîind în urma lor casa toacă și o sărăcie lucie. ISPIRESCU, L. 286. (Sugerînd ideea de zgomot, gălăgie) Ce este? Ce este? Cine se ceartă aici?... – Vere Antohi, vin’ degrabă s-asculți toaca de la balamuc. ALECSANDRI, T. 1659. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. Cînd ajunse, sora lui... era uscată ca toaca. SEVASTOS, la CADE. (Eliptic) Tu ai rămas tot uscat... Toacă, nu altceva. C. PETRESCU, O. P. I 65. A da cu toaca (peste cineva) = a descoperi, a surprinde (pe cineva) asupra unui fapt. A face urechea toacă = a se preface că nu aude sau că nu înțelege; a se face niznai. Îi spui, și el face urechea toacă. ȘEZ. II 74. A ști și toaca-n cer = a ști multe lucruri; a face pe înțeleptul și atotștiutorul. Popa cel dobă de carte, care știe și toaca în cer. La TDRG. Deodată au răsărit în țară pozderie, și tot unu și unu... oameni mari, învățați, de știu și toaca în cer, colțoși și cu barba-n furculițe. ALECSANDRI, T. I 237. (În imprecații) Ucigă-l (sau ucigă-i) toaca = lua-l-ar (sau lua-i-ar) dracul. Atunci ei, ucigă-i toaca, a făcut pielea de bivol nojițe subțirele. ȘEZ. III 75. Ucigă-l toaca, plodul dracului, nu i-i lui rușine să margă calare. ib. V 40. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere sau în ateliere. A bătut toaca de fier. Lucrătorii de la «Banca Națională» se odihnesc. DELAVRANCEA, la TDRG. 2. Timp al zilei după răsăritul soarelui sau (mai ales) înainte de apus, cînd se face liturghia sau vecernia la biserică. Cînd mai erau două ceasuri pînă la toacă, cei 10 negustori își aduseră aminte de căruțe. GALACTION, O. I 265. Împrejurul meu învie Toate cîte sînt, Ce de joc și veselie, Cînd e soarele la toacă. COȘBUC, P. II 16. Pe la toacă, plecăm spre Tîrgu Jiu. VLAHUȚĂ, O. A. 412. Am adormit mort și de abia a doua zi pe la toacă m-am trezit sănătos. CREANGĂ, A. 16. 3. Numele popular al constelației Pegas. Pegasul se numește toacă. PAMFILE, CER. 169.

UCIDE, ucid, vb. III. 1. Tranz. A pricinui moartea unei ființe; a omorî, a asasina. ◊ Compus: (pop.) ucigă-l-crucea (sau -toaca) s. m. = dracul, diavolul. ♦ Refl. (Rar) A se sinucide. ♦ Fig. A distruge, a nimici; a desființa. 2. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) bate, a (se) lovi rău. ♦ (Reg.) A (se) zdrobi, a (se) sfărâma. [Prez. ind. și: (pop.) ucig] – Lat. occidere.

UCIGĂ-L-CRUCEA, UCIGĂ-L-TOACA, UCIGĂ-L-TĂMÎIA sm. 🔱 Ⓟ Nume eufemistice date diavolului: de n’ai fi știut că-i ucigă-l-crucea, ți-ar fi fost mai mare dragul să te uiți la el (GN.); femei și copii fugeau făcîndu-și cruce ca de ucigă-l-toaca (I.-GH.).