ucaz sn [At: NECULCE, L. 208 / V: (înv) oc~ / S și: ucas / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: rs указ] (Îvp) 1 Ordin. 2 (Fig) Decizie care nu admite modificări. 3 Autorizație (2).

UCAZ (pl. -azuri) sn. 1 Decret, ordonanță dată de Țar: Moscalii n’au vrut să saie după dînșii... zicînd că n’au ~ (N.-COST.) ¶ 2 Ⓕ Hotărîre care nu admite discuție [rus.].

UCAZ, ucazuri și (rar) ucaze, s. n. (Învechit și arhaizant) Ordin, decret, ordonanță, hotărîre care trebuie executată fără discuție. Parcă mereu zvîrlea ucazuri, STANCU, D. 7. Se primise de la arhierie un ucaz în care lămurea că: fiii duhovnicilor... să se primească bursieri. CONTEMPORANUL, III 660. Ucazele lui Petru... Din mînă nu le lasă, drept pravăț îi slujesc. NEGRUZZI, S. II 194.

UCAZ ~uri n. înv. l) Hotărâre adoptată de organul suprem al puterii de stat; decret; ordin. 2) fig. Hotărâre care nu admite nici o contrazicere. /<rus. ukaz, fr. oukase, ukase

ucaz n. decret al Țarului.

ucáz și ocáz n., pl. urĭ (rus. ukáz, d. ukazátĭ, a porunci. V. na- și pri-caz). Vechĭ. Ordin, poruncă (în oaste): Moscaliĭ n’aŭ vrut să saĭe după dînșiĭ zicînd că n’aŭ ucaz (Nec. 2, 109), ocaz să se întoarcă înapoĭ (ib. 404). Azĭ ucaz, neol. după fr. ukase orĭ oukase). Edict al țaruluĭ. Fig. Iron. Ordin autoritar: ucazurile unuĭ șef de bĭuroŭ.

ocaz sn vz ucaz

ocáz n. V. ucaz.

ucaz (înv., pop., fam.) s. n., pl. ucazuri

ucaz (înv., pop.) s. n., pl. ucazuri

ucaz s. n., pl. ucazuri

ucaz (-zuri), s. n. – 1. Decret al autorității ruse. – 2. Mandat despotic, decizie care nu admite discuție. Rus. ukaz (Tiktin). Sec. XVIII.

UCAZ s. v. decret, dispoziție, hotărâre, ordin, ordonanță, poruncă.

ucaz s. v. DECRET. DISPOZIȚIE. HOTĂRÎRE. ORDIN. ORDONANȚĂ. PORUNCĂ.

UCAZ s.n. (Mold.) Ordin. Aștepta să le vie ucaz de la Petreburhu de la împăratul moschicesc. NECULCE. Etimologie: rus. ukaz. Cf. u s t a v ă.