7 definiții pentru tutunărit

TUTUNĂRÍT s. n. 1. (Rar) Faptul de a cultiva tutun (1); îndeletnicire a cultivatorului de tutun. 2. Dare plătită în trecut domniei de către cei care cultivau tutun. – Tutun + suf. -ărit.

TUTUNĂRÍT s. n. 1. (Rar) Faptul de a cultiva tutun (1); îndeletnicire a cultivatorului de tutun. 2. Dare plătită în trecut domniei de către cei care cultivau tutun. – Tutun + suf. -ărit.

TUTUNĂRÍT s. n. (Învechit) Faptul de a cultiva tutun; îndeletnicirea cultivatorului de tutun. Luau în întreită zeciuială pentru oierit, ierbărit, tutunărit și vinărit. FILIMON, la TDRG. ♦ Impozit pe tutun. Mai este și altul asemenea condei năpăstuitor norodului... vînzarea dijmăritului, oieritului... tutunăritului. GOLESCU, Î. 92.

tutunărit n. od. dare de fiecare pogon de tutun.

tutunărít n., pl. urĭ (d. tutun). Vechĭ. Bir pe pogonu de tutun (cîte 4 leĭ vechĭ).

Intrare: tutunărit
tutunărit substantiv neutru
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular tutunărit tutunăritul
plural
genitiv-dativ singular tutunărit tutunăritului
plural
vocativ singular
plural