TUTUNĂRIT s. n. (Învechit) Faptul de a cultiva tutun; îndeletnicirea cultivatorului de tutun. Luau în întreită zeciuială pentru oierit, ierbărit, tutunărit și vinărit. FILIMON, la TDRG. ♦ Impozit pe tutun. Mai este și altul asemenea condei năpăstuitor norodului... vînzarea dijmăritului, oieritului... tutunăritului. GOLESCU, Î. 92.