tutore, ~oare [At: ȘINCAI, HR. I, 243/34 / V: (înv) ~or (A și: tutor) / Pl: ~ri, ~oare / E: lat tutor, it tutore, fr tuteur] 1 smf Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1) Si: epitrop, (îvr) tutrice. 2 smf (Fig) Protector. 3 sm (Agr) Suport așezat lângă plante tinere, în special pomicole, pentru a le ajuta să crească în poziție verticală Si: proptea.

TUTORE, -OARE, tutori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană autorizată să exercite dreptul de tutelă (1); epitrop. Elena rîdea din toată inima. – Nu sînt tutoarea ta. D. ZAMFIRESCU, R. 24. 2. (Numai la m.) Suport, în general de lemn, așezat lîngă anumite plante pentru a le ajuta să crească în poziție verticală. – Variantă: tutor (CĂLINESCU, E. O. I 13, D. ZAMFIRESCU, R. 24) s. m.

*tutór m. (lat. tutor, f. tutrix, d. tuéri, a apăra). Jur. Epitrop, persoană însărcinată cu tutela. Fig. Protector. Fem. tutoare. – Tutoru îl conduce pe minoru orfan, îĭ administrează averea și-l reprezentă în judecată. El lucrează în unire cu consiliu de familie, prezidat de judecătoru de pace, ĭar cînd interesele luĭ îs în conflict cu ale celuĭ de supt tutela luĭ, cedează locu unuĭ tutor subrogat.

tutoare s. f., g.-d. art. tutoarei; pl. tutoare

tutoare s. f., g.-d. art. tutoarei; pl. tutoare

tutoare s. f., g.-d. art. tutoarei; pl. tutoare