2 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

TÚSE s. f. Act reflex format dintr-o inspirație scurtă urmată de o expirație bruscă și zgomotoasă, de intensitate și frecvență variabile (însoțită de expectorații), cauzat de îmbolnăvirea aparatului respirator, de alunecarea în trahee a unor corpuri străine etc. – Lat. tussis.

TÚSE s. f. Act reflex format dintr-o inspirație scurtă urmată de o expirație bruscă și zgomotoasă, de intensitate și frecvență variabile (însoțită de expectorații), cauzat de îmbolnăvirea aparatului respirator, de alunecarea în trahee a unor corpuri străine etc. – Lat. tussis.

TÚSE s. f. Expirație bruscă și zgomotoasă, de intensitate și frecvență variabilă (uneori însoțită de expectorații) cauzată de îmbolnăvirea aparatului respirator, de alunecarea în trahee a unor corpuri străine etc. Aud mai departe de mine o tuse. PREDA, Î. 100. Vechea ei tuse o necăji. ANGHEL-IOSIF, C. L. 79. Iarna trecută îl apucase o tuse neîmblînzită. VLAHUȚĂ, O. A. I 90. ◊ Tuse convulsivă v. convulsiv. – Variantă: túsă (BART, S. M. 61, ALECSANDRI, T. I 103, NEGRUZZI, S. II 154) s. f.

túse s. f., art. túsea, g.-d. art. túsei

túse s. f., art. túsea, g.-d. art. túsei

túse s. f. – Act respirator reflex cauzat de îmbolnăvire. – Var. Mold. tusă. Mr., megl. tuse. Lat. tūssis (Pușcariu 1781; REW 9016), cf. it., port. tosse, prov., cat., sp. tos, fr. toux.Der. tuși (mr. tuședz, tușire), vb. (a avea un acces de tuse), din lat. tussῑre (Pușcariu 1782; REW 9015), cf. it. tossire, engad., port. tussir, prov., cat. tossir, v. fr. toussir, sp. toser, cuvînt de uz general (ALR, I, 146); tuset, s. n. (acces de tuse); tușit, s. n. (access de tuse); tușitură, s. f. (tuse).

TÚSE f. Expirație bruscă și zgomotoasă cauzată de iritarea mucoasei căilor respiratorii sau de acțiunea altor factori. ◊ ~ convulsivă (sau măgărească) boală contagioasă acută, frecventă la copii, care se manifestă prin accese violente, spasmodice de tuse. [Art. tusea; G.-D. tusei] /<lat. tussis

tuse f. expirațiune convulsivă și sgomotoasă a aerului conținut în plămâni. [Lat. TUSSIS].

túse f. fără pl. (lat. tŭssis, d. vgr. ptýsis, scuĭpare [V. ptialină]; it. pg. tosse, pv. cat. sp. tos, fr. toux). Vest. Împingerea bruscă și zgomotoasă a aeruluĭ din plămînĭ, maĭ ales cînd eștĭ răcit orĭ aĭ vre-o boală de plămînĭ (bronchită, oftică) orĭ aĭ înghițit răŭ. – În est tusă, pl. e (lat. *tussa, it. dial. tossa și tussa, de unde ar fi putut proveni și rom. tuse).

TÚȘĂ1, tușe, s. f. I. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă1 (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche.

TÚȘĂ1, tușe, s. f. I. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă1 (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche.

TÚȘĂ3, tușe, s. f. Linie care delimitează un teren sportiv.

TÚȘĂ4, tușe, s. f. (Franțuzism învechit) Clapă la pian. (Cu pronunțare regională) Aici iar pedeștri trebui să trecem podul, dacă vrem să scăpăm întregi, căci podelele joacă ca tușile clavirului. NEGRUZZI, S. I 194.

TÚȘĂ2 s. f. Urmă vizibilă a pensulei în pasta unui tablou. Tușă energică.

túșă1 (piesă, clapă, limită, mod de a aplica culoarea, lovitură la scrimă) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșei; pl. túșe

túșă2 (mătușă) (pop.) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșii

túșă (piesă de metal, clapă, limită, mod de a aplica culoarea, lovitură la scrimă) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșei; pl. túșe

TUSE CONVULSÍVĂ s. (MED.) (pop.) tuse măgărească, (reg.) buduhoală, măgăreață.

TUSE MĂGĂREÁSCĂ s. v. tuse convulsivă.

arată toate definițiile

Intrare: tușă (piesă, margine, scrimă)
tușă (piesă, margine, scrimă) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular tușă tușa
plural tușe tușele
genitiv-dativ singular tușe tușei
plural tușe tușelor
vocativ singular
plural
Intrare: tuse
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular tuse tusea
plural
genitiv-dativ singular tuse tusei
plural
vocativ singular
plural