ȚUȘCĂ², țuști, s. f. (Reg. și fam.) Ardei mic, iute; ciușcă. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. – Cf. ciușcă.

ȚUȘCĂ¹, țuști, s. f. (Reg.) 1. (Și în sintagma oaie țușcă) Varietate de oaie înrudită cu oaia țurcană. 2. Basma răsucită și înnodată la unul din capete, folosită la un joc distractiv; p. ext. jocul însuși. – Et. nec.

țoașcă² sf vz țușcă²

țușc, ~ă [At: MANOLACHE DRĂGHICI, I. 23/6 / Pl: țuști, țuște a, țușce sf / E: nct] (Mol) 1-2 sf, a (Varietate de oi) care se înrudește cu țurcana². 3-4 sf, a (Oaie) care aparține varietății țușcă (1) Si: (oaie) țurcană² (1-2). 5 sf Epitet pentru o fată tânără și naivă.

țușca i [At: DLR / E: ns cf țușc] (Reg; repetat) Cuvânt cu care se alungă mieii.

țușcă^2[1] sf vz ciușcă

țușcă¹ sf [At: LAMBRIOR, S. 186 / V: țoaș~ / Pl: țuște / E: ns cf țuști¹] 1 (Mol) Șervet, basma, batistă mare, răsucită și înnodată, care este folosită la jocul de-a țușca Si: (reg) ciuște¹ (1), mișcă¹. 2 (Mol; îe) A se face ~ A se îmbăta. 3 (Mol; șîsc de-a ~ca) Numele unui joc, în care unul dintre jucători este lovit în palmă sau pe spate cu țușca¹ (1) Si: (reg) mișcă¹. 4 (Mun) Epitet pentru o fată sau pentru o femeie tânără, zveltă, vioaie și harnică.

❍ȚOȘCĂ, TOȘCĂ (pl. -ște) sf. Mold. Săculeț; geantă, torbă, tașcă: să nu săpunești, cînd speli țoșca de vînătoare... că n’ai noroc la vînat (GOR.); colindătorii mai aveau și... traistele sau țoștele pentru adunat colacii, covrigii și poamele (PAMF.); – adv. (plin) ~, doldora: îi mai întinde și o pungă toșcă de bani (CRG.) umplea chimirul toșcă cu gologani și hai la crîșmă să bee (FLOR.) [comp. ȚUȘCĂ și TAȘCĂ].

ȚUȘCĂ (pl. țuște) sf. 1 🐑 Varietate de oi de rînd, înrudite cu țurcanele: țuștele sînt oile cele mai de rînd și mai mici decît toate celelante, sînt mai puțin gingașe și mai mult negre și lăi (DRĂGH.) ¶ 2 👉 MIȘCĂ.

ȚUȘCĂ¹, țuști, s. f. 1. (Și în sintagma oaie țușcă) Varietate de oaie înrudită cu oaia țurcană. 2. Basma răsucită și înnodată la unul din capete, folosită la un joc distractiv; p. ext. jocul însuși. – Et. nec.

ȚUȘCĂ², țuști, s. f. (Reg.) Ardei mic, iute; ciușcă. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. – Et. nec. Cf. ciușcă.

ȚUȘCĂ¹, țuști, s. f. 1. (În expr.) Oaie țușcă = varietate de oi înrudite cu țurcanele, cu lîna de obicei neagră sau laie. 2. Ghemotoc făcut dintr-o basma și servind la un joc distractiv; p. ext. jocul însuși (constînd în a ascunde ghemotocul, trecîndu-l repede de la un jucător la altul, pentru ca cel care îl caută să nu-l găsească). Ian să caut un ștergari să vă faceți o țușcă, doar vi-ți mai dezmorți cele ciolane. La TDRG. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. Din dușcă-n dușcă Mi-i să nu mă fac țușcă. ALECSANDRI, T. 241.

ȚUȘCĂ², țuști, s. f. (Mold., Bucov.) Ardei mic, iute, cu care se dă gust mîncărilor.

ȚUȘCĂ² ~ti f. reg. Ardei mic, iute. ◊ A se face ~ a ajunge în stare de maximă ebrietate. /Orig. nec.

ȚUȘCĂ¹ ~ti f. 1) Varietate a rasei de oi țurcane. 2) Oaie aparținând acestei varietăți. 3) Basma răsucită și înnodată la un capăt, folosită la un joc distractiv. /Orig. nec.

țușcă f. (de-a) un fel de joc între flăcăi și fete la priveghiu cu un ștergar împletit vârtos. [Serb. ȚUȘKA, palmă]. ║ adv. beat: din dușcă în dușcă să mă fac țușcă AL.

țușce f. pl. varietate de oi, cea mai pipernicită din țară. [Origină necunoscută].

țoáșcă, V. țușcă.

țúșcă și (Btș.) țoáșcă f., pl. ștĭ și ște (sîrb. čuška, palmă, fleașcă. Cp. cu cĭușcă, ĭușcă și țoșcă). Mold. Mișcă, basma răsucită și înodată cu care copiiĭ se bat la palmă la un joc de arșice. De-a țușca, jocu de-a bătaĭa cu’n ștergar răsucit. Adj. (țușc, țușcă). Se zice despre un fel de oĭ micĭ (proaste), înrudite cu țurcanele: oĭ țuște, berbecĭ țuștĭ.

țușcă (reg., fam.) s. f., g.-d. art. țuștii, pl. țuști

țușcă (reg., fam.) s. f., g.-d. art. țuștii, pl. țuști

țușc adj. m., pl. țuști; f. sg. țușcă, pl. țuște

țușcă (oaie, basma, ardei iute) s. f., g.-d. art. țuștii; pl. țuști

ȚUȘCĂ s. v. ardei iute.

țușcă s. v. ARDEI IUTE.