turturoi sm [At: POLIZU / V: (reg) tut~ / Pl: ~ / E: turturea css] (Orn; reg) Turturel (1).

ȚUȚUROI, țuțuroaie, s. n. 1. Șiroi¹. 2. (Pop.) Robinet. 3. S. n. Cioc² (2). – Țurțur + suf. -oi.

tuturoi sm vz turturoi

țurțuroi sn vz țuțuroi

țuțurloi sn vz țuțuroi

țuțuroaie sf vz țuțuroi

țuțuroi sn [At: H XIV, 235 / V: ~rloi sn, ~oaie (Pl și: ~) sf, țurț~ sn / Pl: ~oaie, ~ sm / E: țuțur¹ + -oi] 1 (Olt; Mun; și cu determinarea „de gheață”) Țurțur¹ (1). 2 (Olt; Mun) Jgheab pe care curge apa de la izvor sau de la cișmea. 3 (Olt; Mun; pex) Cișmea. 4 (Olt; Mun; pex) Robinet. 5 (Olt; Mun) Gurgui la urcior. 6 (Olt; Mun) Cioc la cană. 7 (Olt; Mun) Orificiu la ciutură, prin care se poate bea apă. 8 (Olt) Șiroi¹. 9 (Olt; îe) A ploua cu ~ A ploua foarte tare. 10 (Olt) Cascadă mică.

❍ȚUȚUROIU (pl. -oaie) sn. Olten. (TUȚ.) = ȚURȚUR.

ȚUȚUROI, țuțuroaie, s. n. 1. Șiroi. 2. (Pop.) Robinet. 3. Cioc² (2). – Țurțur + suf. -oi.

ȚUȚUROI, țuțuroaie, s. n. Șiroi. Paparudă, rudă, Vino de mă udă... Cu găleata plină, Ploile să vină... Cu apă de ploaie, Tot cu țuțuroaie. ȘEZ. I 155.

țuțúr și țuțuróĭ n., pl. oaĭe (din aceĭașĭ răd. cu cĭucĭur, țîrîĭ ș. a.). Olt. Cĭucĭur de lemn pe care se scurge un izvor (bijoĭ, cĭuroĭ, țîrloĭ).

țuțuroi (reg.) s. n., pl. țuțuroaie

țuțuroi (pop.) s. n., pl. țuțuroaie

țuțuroi s. n., pl. țuțuroaie

ȚUȚUROI s. v. robinet, țurțur.

țuțuroi s. v. ROBINET. ȚURȚUR.