turpitudine sf [At: F (1868), 44 / V: (îvr) ~dă, ~nă / Pl: ~ni / E: lat turpitudo, ~inis, fr turpitude] (Liv) 1 Infamie. 2 Obscenitate.

TURPITUDINE, turpitudini, s. f. (Livresc; la sg., adesea cu sens colectiv) Faptă josnică, mîrșavă. Emile Zola în zeci de tomuri narează întîmplările unei familii subt al doilea imperiu, în care îngrămădește toate turpitudinile. SADOVEANU, E. 254.

TURPITUDINE s.f. (Liv.) Faptă nerușinată, obscenă; obscenitate, depravare; josnicie, mîrșăvie. [Cf. fr. turpitude, lat. turpitudo].

TURPITUDINE s. f. faptă nerușinată, josnică; mârșăvie. (< fr. turpitude, lat. turpitudo)

turpitudine f. 1. dezonoare din vr’o faptă rușinoasă; 2. faptă rușinoasă.

*turpitúdine f. (lat. turpitúdo, -údinis). Ignominie, dezonoare dintr’o faptă rușinoasă: turpitudinea trădătorilor. Faptă rușinoasă: purtarea asta e o turpitudine.

turpitudă sf vz turpitudine

turpitudină sf vz turpitudine

turpitudine (livr.) s. f., g.-d. art. turpitudinii; pl. turpitudini

turpitudine (livr.) s. f., g.-d. art. turpitudinii; pl. turpitudini

turpitudine s. f., g.-d. art. turpitudinii; pl. turpitudini

TURPITUDINE s. v. abjecție, fărădelege, infamie, josnicie, mișelie, mârșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie.

turpitudine s. v. ABJECȚIE. FĂRĂDELEGE. INFAMIE. JOSNICIE. MIȘELIE. MÎRȘĂVIE. NELEGIUIRE. NEMERNICIE. NETREBNICIE. TICĂLOȘIE.