turluit², ~ă a [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~iți, ~e / E: ns cf trul, tutuit²] (Mun) Zăpăcit.

turluit¹ sn [At: UDRESCU, GL. / Pl: ? / E: turlui] (Reg) Turluială.

ȚÂRLÂI, țârlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăi vb. IV] – Formație onomatopeică.

turlui vi [At: UDRESCU, GL. / Pzi: turlui / E: turlu] 1 (Mun) A cânta (prost) din fluier. 2 (Reg) A bea cu zgomot din ploscă.

țârlăi v vz țârlâi

țârlâi² vi [At: ALECSANDRI, T. 141 / V: ~lăi, țurlui / Pzi: 3 țârlâie / E: fo] 1 (D. instrumente muzicale) A produce sunete monotone și puțin armonioase. 2 (D. instrumentiști) A cânta făcând ca instrumentele să țârlâie (1) Si: (fam) a scârțâi. 3 (D. păsări) A scoate sunete prelungi (și ascuțite). 4 (Mun; îe) A-i ~ (cuiva) urechea A-i țiui (cuiva) urechea.

țârlâi¹ i [At: ALR II, 6 202/414 / V: țurlui / E: fo] Cuvânt care imită sunetul ciocârliei.

țârlâit sn [At: VLAHUȚĂ, N. 111 / V: țurluit / Pl: ~uri / E: țârlâi²] 1-2 Țârlâitură (1-2).

țurlui⁴ v vz țârlâi²

țurlui¹ i vz țârlâi¹

țurluit sn vz țârlâit

ȚÂRLÂI, țârlâi, vb. IV. Intranz. (Despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăi vb. IV] – Formație onomatopeică.

ȚÎRLĂI vb. IV v. țîrlîi.

ȚÎRLÎI, țîrlîi, vb. IV. Intranz. (Despre instrumente muzicale) A produce sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cînta în acest fel. Doi țigani somnoroși, unul cu lăuta și altul cu cobza, țirlîie într-un colț, oltenește. CARAGIALE, O. I 331. A doua zi boierul era căftănit și meterhaneaua turcească îi țîrlîia sub cerdac. ALECSANDRI, T. 141. (În forma țîrlăi) Și se bucură tot satul, Vin feciori din cătănie; Sprinten țîrlăie tilinca Și-i atîta veselie. GOGA, P. 91. – Variante: țîrlăi, țurlui vb. IV.

ȚÎRLÎIT, țîrlîituri, s. n. Faptul de a țîrlîi și rezultatul lui. (Atestat în forma țurluit) În apropiere, un cîne nervos... însoțește c-un urlet prelung și sfîșietor țurluitul flașnetei. VLAHUȚĂ, la TDRG. – Variantă: țurluit s. n.

ȚURLUI vb. IV v. țîrlîi.

ȚURLUIT s. n. v. țîrlîit.

A ȚÂRLÂI țârlâi intranz. pop. (despre instrumente muzicale sau despre interpreți) A produce sunete ascuțite și neplăcute. /Onomat.

ȚÂRLÂIT ~uri n. 1) v. a ȚÂRLÂI. 2) Sunet caracteristic produs de un obiect sau de o ființă care țârlâie. /v. a țârlâi

țărlăì v. Mold. a vibra uniform: coarde care țărlăiau nervos EM. [Identic cu țărăì, a cânta ca greierele].

țîrlîĭ, a -í v. intr. (var. din țîrîĭ; it. zirlare, a șuĭera [sturzu], ngr. tsirlizome, am diareĭe. Rudă și cu cĭuruĭ 2, țurloĭ, gîrlă ș. a. multe). Șuĭer cu trilurĭ (vorbind de păsărele). Cînt lung și supțire: ĭa nu maĭ țîrlîi și tu cu glasu tăŭ pițigăĭat!

țârlâi¹ (a ~) (despre instrumente muzicale) (rar) vb., ind. prez. 3 țârlâie, imperf. 3 pl. țârlâiau; conj. prez. 3 să țârlâie

+țârlâi² (a ~) (despre instrumentiști) (rar) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. țârlâi, 3 țârlâie, imperf. 1 țârlâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să țârlâi, 3 să țârlâie

țârlâi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țârlâie, imperf. 3 sg. țârlâia; conj. prez. 3 să țârlâie

țârlâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. țârlâie, imperf. 3 sg. țârlâia

turlui, turluiesc, vb. IV (reg.) 1. a cânta (prost) din fluier. 2. a bea cu zgomot din ploscă.