ȚÎRLÎI (-lîiu), ȚÎRLII, ȚIRLII (-liiu, -liesc), ȚURLUI (-luiu) vb. intr. A scoate sunete monotone și puțin armonioase dintr’un instrument muzical: a doua zi boierul era căftănit și meterhaneaua turcească îi țîrlîia sub cerdac (ALECS.); unul, cu lăuta, și altul, cu cobza, țîrlîe într’un colț oltenește (CAR.); cît îi ziulica de mare, tot țîrliește (ALECS.); cu degetele uscate, mișca niște coarde false, care țirliiau nervos (EMIN.) [onom.].