11 definiții pentru tura-vura durai-vurai dura-vura

TÚRA-VÚRA interj. Cuvânt care indică o vorbărie lungă și fără rost, o discuție inutilă. ◊ Expr. (Substantivat) Ce mai tura-vura? = ce mai atâta vorbă degeaba? – Onomatopee.

TÚRA-VÚRA interj. Cuvânt care indică o vorbărie lungă și fără rost, o discuție inutilă. ◊ Expr. (Substantivat) Ce mai tura-vura? = ce mai atâta vorbă degeaba? – Onomatopee.

TURA-VÚRA interj. Cuvînt care exprimă vorbăria lungă și fără rost într-o discuție sau trecerea de la un subiect la altul. Cît de mare-i ziulica, Nici că le mai tace gura: Tura-vura, tura-vura, De nu mai auzi nimica. D. BOTEZ, F. S. 82. Ba că dă-mi-o, ba că nu ți-o dau, din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o țuică. CARAGIALE, O. I 119. ◊ Expr. Ce mai tura-vura = ce mai încoace-încolo, ce mai atîta vorbă degeaba ? Ce mai tura-vura. Popa se zvîrcolea de parcă ar fi fost tras pe frigare. STANCU, D. 441.

tura-vura adv. încoace și încolo: tura-vura se făcu învoeala. [Și dura-vura: onomatopee].

dúra-vúra i [At: CREANGĂ, P. 266 / V: dur-vur, dúrai-vúrai, túra-vúra / E: fo] Cuvânt care arată îndeplinirea cu greu a unei acțiuni (cu sau după vorbă și alergătură multă). modificată

Lipsește trimiterea de la var. dur-vur - LauraGellner

dúrai-vúrai i vz dura-vura

durai-vurai int. Mold. tura-vura: în sfârșit, durai-vurai, sara vine CR. [Onomatopee].

dúra-vúra, dúraĭ-vúraĭ interj. ca și tura-vura, care arată mișcarea lucrurilor și a oamenilor: ce maĭ tura-vura? Sfîrșițĭ treaba! În sfîrșit dura-vura, s’aŭ învoit.

Intrare: tura-vura
tura-vura interjecție
Surse flexiune: DOR
dura-vura adverb
durai-vurai
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.