TUPEU s. n. Îndrăzneală, cutezanță care întrece limita cuvenită; obrăznicie, impertinență. – Din fr. toupet.

tupeu sn [At: COSTINESCU / V: (înv) ~et / Pl: (rar) ~ri / E: fr toupet] 1 Îndrăzneală exagerată Si: cutezanță. 2 Impertinență. 3 (Teatru) Șuviță de păr de diferite culori, care se lipește la marginea părului, pe frunte și se piaptănă cu părul propriu.

TUPEU, (rar) tupeuri, s. n. Îndrăzneală, cutezanță care întrece limita cuvenită; obrăznicie, impertinență. – Din fr. toupet.

TUPEU s. n. Atitudine îndrăzneață; îndrăzneală, cutezanță, obrăznicie.

TUPEU s.n. 1. Îndrăzneală obraznică; cutezanță, impertinență, nerușinare. II. (Teatru) Șuviță de păr de diferite culori, care se lipește la marginea părului, pe frunte și se piaptănă cu părul propriu. [< fr. toupet].

TUPEU s. n. I. îndrăzneală obraznică; cutezanță, impertinență, nerușinare. II. (teatru) șuviță de păr de diferite culori, care se lipește la marginea părului, pe frunte, și se piaptănă cu părul propriu. (< fr. toupet)

TUPEU ~ ri n. Fel de a fi al unui om obraznic; îndrăzneală obraznică. /<fr. toupet

tupeu n. fig. îndrăzneală, nerușinare (= fr. toupet).

*tupéŭ n., pl. eĭe saŭ ee și eurĭ (fr. toupet, moț, îndrăzneală, d. vfr. toup, top, d. germ. de jos topp, germ. de sus zopf, vîrf, moț. V. cĭuf 1). Impertinență, nesfială: a răspunde cu tupeŭ. V. moțat.

tupet sn vz tupeu

tupeu s. n., art. tupeul

tupeu s. n., art. tupeul

tupeu s. n., art. tupeul

tupeu.

tupeu (-uri), s. n. – Îndrăzneală, obrăznicie. Fr. toupet.

a avea un tupeu obraznic expr. (glum.) a fi obraznic, a avea tupeu

a o arde cu tupeu expr. (deț.) a fi foarte îndrăzneț

tupeu de bulangiu expr. (deț.) îndrăzneală foarte mare.

TUPEU s. v. obrăznicie.

TUPEU s. aroganță, impertinență, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, sfruntare, trufie, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țîfnă. (E de un ~ revoltător.)