tunet sn [At: CORESI, EV. 177 / V: (reg) ~năt, ~nit / Pl: ~e, (înv) ~ure, (reg) -uri / E: tuna + -et] 1 Zgomot puternic care însoțește o descărcare electrică atmosferică (fulger sau trăsnet) Si: (îvp) tun¹ (1), (pop) bubuit, (reg) durăt, durduit, durduitură, huruială. 2 (Îla) De ~ Puternic. 3 (Rar) Trăsnet (1). 4 (Pan) Zgomot puternic, răsunător Si: bubuitură, (reg) tunătură. 5 (Pan) Gălăgie mare Si: vacarm, vuiet.

TUNET, tunete, s. n. 1. Bubuit care însoțește fulgerul sau urmează după el și care este provocat de descărcările electrice din atmosferă. O scînteiere crudă umplu rîpa, tunetul zgudui munții. SADOVEANU, O. VIII 243. Fulgerul scînteie, tunetul bubuie, Calul său cade. BOLINTINEANU, O. 74. Tunetul se poartă vuind din loc în loc. ALECSANDRI, P. I 193. Groaznice tunete o să avem. NEGRUZZI, S. I 58. ♦ (Rar) Trăsnet. E frumos, lovi-l-ar tunetul. STANCU, D. 190. Un fulger ca o sîrmă ruptă tresări în întunecimea norilor și tunetul trăsni, dărîmînd văzduhul. SADOVEANU, O. A. II 102. 2. Fig. Zgomot puternic. Se auzi deodată un tunet de voci. CAMIL PETRESCU, O. II 184. Atunci un tunet de urale și de aplauze... izbucni. MIRONESCU, S. A. 109. El sub tunetul de tun S-a bătut ca un nebun. COȘBUC, P. I 132. Începu a se cutremura biserica și se auziră niște pocnete și tunete. ISPIRESCU, L. 99.

TUNET ~e n. 1) Zgomot puternic care însoțește fulgerul. 2) fig. Zgomot mare, răsunător. ~ de voci. ~ de aplauze. /a tuna + suf. ~et

tunet n. sgomot prelungit ce s’aude îndată după fulger. [Derivat din vechiu-rom. tun, tunet (după analogia lui sunet)].

túnet n., pl. e (d. a tuna, după sunet). Bubuitura fulgeruluĭ, huĭetu care s’aude după ce scapără în norĭ: tunete și fulgere. Fig. Tunete de aplauze.

tunăt sn vz tunet

tunit sn vz tunet

tunet s. n., pl. tunete

tunet s. n., pl. tunete

tunet s. n., pl. tunete

TUNET s. v. trăsnet, trăsnitură.

TUNET s. (reg.) durăt, (înv.) tun. (Ploaie cu ~e și trăsnete.)

tunet s. v. TRĂSNET. TRĂSNITURĂ.

TUNET s. (MET.) (reg.) durăt, (înv.) tun. (Ploaie cu ~te și trăsnete.)