Definiția cu ID-ul 936873:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
TUNET, tunete, s. n. 1. Bubuit care însoțește fulgerul sau urmează după el și care este provocat de descărcările electrice din atmosferă. O scînteiere crudă umplu rîpa, tunetul zgudui munții. SADOVEANU, O. VIII 243. Fulgerul scînteie, tunetul bubuie, Calul său cade. BOLINTINEANU, O. 74. Tunetul se poartă vuind din loc în loc. ALECSANDRI, P. I 193. Groaznice tunete o să avem. NEGRUZZI, S. I 58. ♦ (Rar) Trăsnet. E frumos, lovi-l-ar tunetul. STANCU, D. 190. Un fulger ca o sîrmă ruptă tresări în întunecimea norilor și tunetul trăsni, dărîmînd văzduhul. SADOVEANU, O. A. II 102. 2. Fig. Zgomot puternic. Se auzi deodată un tunet de voci. CAMIL PETRESCU, O. II 184. Atunci un tunet de urale și de aplauze... izbucni. MIRONESCU, S. A. 109. El sub tunetul de tun S-a bătut ca un nebun. COȘBUC, P. I 132. Începu a se cutremura biserica și se auziră niște pocnete și tunete. ISPIRESCU, L. 99.