2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÚLNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu buciumul, folosit în Munții Apuseni; p. gener. bucium. – Et. nec.

tulnic1 sn [At: (cca 1661-1665) ap. D. BOGDAN, GL. 112 / V: (reg) ~nec / Pl: ~ice, (reg) ~ici sm / E: nct] 1 Vechi instrument muzical popular de suflat, în formă de tub conic, lung aproximativ de 2 m, făcut din lemn sau din coajă de tei, folosit pentru chemări, semnale etc. Si: bucium. 2 (Reg; pex) Corn de vânătoare.

tulnic2 sn [At: PAMFILE, VĂZD. 107 / Pl: ~ice / E: nct] (Buc) Vreme neguroasă.

tulnic3, ~ă a [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~ici, ~ice / E: ns cf tul2] (D. persoane) 1 (Mun) Care este nebun Si: smintit, țicnit. 2 (Mun) Care este zăpăcit Si: (pfm) aiurit, năuc, (reg) tulnicit. 3 (Reg) Amețit de băutură Si: beat.

TÚLNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical de suflat popular, asemănător cu buciumul; p. gener. bucium. – Et. nec.

TÚLNIC2, -Ă, tulnici, -e, adj. Cu capul tulburat; zăpăcit, năuc.

TÚLNIC1, tulnice, s. n. Instrument de suflat, asemănător cu buciumul. Tulnice-adînci, Cheamă la sfintele jocuri Pe naltele stînci. BENIUC, V. 115. [Moții] au născocit tulnicul și fluierul pentru a-și spune jalea, înlocuind cuvintele. BOGZA, Ț. 26. Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni. COȘBUC, P. II 204.

TÚLNIC1, tulnice, s. n. Instrument de suflat asemănător cu buciumul.

TÚLNIC2, -Ă, tulnici, -ce, adj. Cu capul tulburat; zăpăcit, năuc.

TÚLNIC ~ce n. înv. Instrument muzical popular de suflat, asemănător cu buciumul, confecționat din coajă de tei sau de salcie și folosit pentru semnale, chemări etc. /Orig. nec.

tulnic n. instrument de muzică obișnuit de Românii din Munții apuseni ai Ardealului [Origină necunoscută].

2) túlnic, -ă adj. (mrom. tul, zăpăcit). Munt. vest. Zăpăcit. V. turlac și troĭnic 2.

1) túlnic n., pl. e (cp. cu bg. dulec, ibric cu botu ca țeava, dulica, rît; rut. duló, cimpoĭ; rus. duló, gură de tun, dúlínyĭ, de gură de tun, dúlĭce, îmbucătură de trompetă). Trans. Munt. Bucĭum: răsunetu plin al tulnicelor războĭnice (Goga, VR. 2, 12, 380).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

túlnic s. n., pl. túlnice

túlnic s. n., pl. túlnice


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

túlnic, túlnică, túlnici, túlnice, adj. (reg.) zăpăcit, aiurit.

Intrare: tulnic (adj.)
tulnic1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tulnic
  • tulnicul
  • tulnicu‑
  • tulnică
  • tulnica
plural
  • tulnici
  • tulnicii
  • tulnice
  • tulnicele
genitiv-dativ singular
  • tulnic
  • tulnicului
  • tulnice
  • tulnicei
plural
  • tulnici
  • tulnicilor
  • tulnice
  • tulnicelor
vocativ singular
plural
Intrare: tulnic (s.n.)
tulnic2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tulnic
  • tulnicul
  • tulnicu‑
plural
  • tulnice
  • tulnicele
genitiv-dativ singular
  • tulnic
  • tulnicului
plural
  • tulnice
  • tulnicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tulnic (adj.)

etimologie:

tulnic (s.n.)

  • 1. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu buciumul, folosit în Munții Apuseni.
    surse: DEX '09 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Tulnice-adînci, Cheamă la sfintele jocuri Pe naltele stînci. BENIUC, V. 115.
      surse: DLRLC
    • [Moții] au născocit tulnicul și fluierul pentru a-și spune jalea, înlocuind cuvintele. BOGZA, Ț. 26.
      surse: DLRLC
    • Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni. COȘBUC, P. II 204.
      surse: DLRLC

etimologie: