14 definiții pentru tulnic

TÚLNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu buciumul, folosit în Munții Apuseni; p. gener. bucium. – Et. nec.

TÚLNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical de suflat popular, asemănător cu buciumul; p. gener. bucium. – Et. nec.

TÚLNIC1, tulnice, s. n. Instrument de suflat, asemănător cu buciumul. Tulnice-adînci, Cheamă la sfintele jocuri Pe naltele stînci. BENIUC, V. 115. [Moții] au născocit tulnicul și fluierul pentru a-și spune jalea, înlocuind cuvintele. BOGZA, Ț. 26. Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni. COȘBUC, P. II 204.

TÚLNIC2, -Ă, tulnici, -e, adj. Cu capul tulburat; zăpăcit, năuc.

TÚLNIC1, tulnice, s. n. Instrument de suflat asemănător cu buciumul.

TÚLNIC2, -Ă, tulnici, -ce, adj. Cu capul tulburat; zăpăcit, năuc.

túlnic s. n., pl. túlnice

túlnic s. n., pl. túlnice

TÚLNIC ~ce n. înv. Instrument muzical popular de suflat, asemănător cu buciumul, confecționat din coajă de tei sau de salcie și folosit pentru semnale, chemări etc. /Orig. nec.

túlnic, túlnică, túlnici, túlnice, adj. (reg.) zăpăcit, aiurit.

tulnic n. instrument de muzică obișnuit de Românii din Munții apuseni ai Ardealului [Origină necunoscută].

1) túlnic n., pl. e (cp. cu bg. dulec, ibric cu botu ca țeava, dulica, rît; rut. duló, cimpoĭ; rus. duló, gură de tun, dúlínyĭ, de gură de tun, dúlĭce, îmbucătură de trompetă). Trans. Munt. Bucĭum: răsunetu plin al tulnicelor războĭnice (Goga, VR. 2, 12, 380).

2) túlnic, -ă adj. (mrom. tul, zăpăcit). Munt. vest. Zăpăcit. V. turlac și troĭnic 2.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Intrare: tulnic
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tulnic
  • tulnicul
  • tulnicu‑
  • tulnică
  • tulnica
plural
  • tulnici
  • tulnicii
  • tulnice
  • tulnicele
genitiv-dativ singular
  • tulnic
  • tulnicului
  • tulnice
  • tulnicei
plural
  • tulnici
  • tulnicilor
  • tulnice
  • tulnicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)