troș sm [At: SCRIBAN, D. / V: (înv) truș, ~oașă sf / Pl: ~i / E: ns cf troacă] (Mun) Încălțăminte veche și uzată.

troș și truș m. (cp. cu it. Bormio, troš, cizmuliță. V. trocagĭ). Munt. Încălțăminte proastă. Papuc făcut dintr’o gheată veche. – Și troașă: o femeĭe cu niște troașe de ghete venea pe drum (Adev. Lit. 10 Fb. 1929, 2, 2). V. canva.

troș, troși, s.m. (reg.) încălțăminte, pantofi de proastă calitate.

Tros, fiul regelui troian Erichthonius și urmaș al lui Dardanus. S-a căsătorit cu Callirhoë și a avut mai mulți copii: pe Assaracus, Cleopatra, Ganymedes și Ilus. De la el întreaga țară a primit numele de Troas, iar cetatea de scaun – Troia (v. și Ilus).

TROȘ, moșn., olt. (16 B VI 337; AO X 128); Troșan (17 A I 8).