11 definiții pentru troncăni


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni.

troncăni vi [At: PANN, P. V. I, 28/3 / Pzi: ~nesc, (reg) troncăn, 3 (reg) troncăne / E: tronc1 + -ăni] 1 (Pfm) A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de ceva Si: (reg) a trăncăni1 (1), a troncăi (1). 2 (Reg; fig) A trăncăni1 (4).

TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ani.

TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de ceva. Cînd a sărit împăratu și țiganul în el, le-a troncănit oasăle de cazan. ȘEZ. VI 109. 2. Fig. A trăncăni. Silă de vorbă îmi face, tot să troncănească-i place. PANN, P. V. I 15. ◊ Tranz. Moș Nichifor îndată troncănea cîte una cam de aceste: «Ia mai dați-vă și pe jos». CREANGĂ, P. 107.

A TRONCĂNÍ ~ésc intranz. A face zgomot, izbindu-se de ceva; a face „tronc”. /tronc + suf. ~ăni

troncănì v. V. trăncăni: tot să troncănească îi place PANN.

troncănesc v. intr. (d. tronc). Trăncănesc. Hodorogesc, fac huĭet răsturnînd lucrurile.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă

troncăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. troncăneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TRONCĂNÍ vb. v. durăi, durui, flecări, hodorogi, hurui, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

troncăni vb. v. DURĂI. DURUI. FLECĂRI. HODOROGI. HURUI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.

Intrare: troncăni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • troncăni
  • troncănire
  • troncănit
  • troncănitu‑
  • troncănind
  • troncănindu‑
singular plural
  • troncănește
  • troncăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • troncănesc
(să)
  • troncănesc
  • troncăneam
  • troncănii
  • troncănisem
a II-a (tu)
  • troncănești
(să)
  • troncănești
  • troncăneai
  • troncăniși
  • troncăniseși
a III-a (el, ea)
  • troncănește
(să)
  • troncănească
  • troncănea
  • troncăni
  • troncănise
plural I (noi)
  • troncănim
(să)
  • troncănim
  • troncăneam
  • troncănirăm
  • troncăniserăm
  • troncănisem
a II-a (voi)
  • troncăniți
(să)
  • troncăniți
  • troncăneați
  • troncănirăți
  • troncăniserăți
  • troncăniseți
a III-a (ei, ele)
  • troncănesc
(să)
  • troncănească
  • troncăneau
  • troncăni
  • troncăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

troncăni

  • 1. intranzitiv A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Cînd a sărit împăratu și țiganul în el, le-a troncănit oasăle de cazan. ȘEZ. VI 109.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Silă de vorbă îmi face, tot să troncănească-i place. PANN, P. V. I 15.
      surse: DLRLC
    • Moș Nichifor îndată troncănea cîte una cam de aceste: «Ia mai dați-vă și pe jos». CREANGĂ, P. 107.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Tronc + sufix -ăni.
    surse: DEX '09