13 definiții pentru triumvir


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRIUMVÍR, triumviri, s. m. (În Roma antică) Fiecare dintre cei trei membri ai unui triumvirat. [Pr.: tri-um-] – Din lat., fr. triumvir.

triumvir sm [At: DRLU / P: tri-u~ / Pl: ~i / E: lat, fr triumvir] 1 (în Roma antică) Fiecare dintre cei trei membri ai triumviratului (1). 2 (Liv; pex) Fiecare dintre persoanele care formează un grup de trei.

TRIUMVÍR, triumviri, s. m. (În Roma antică) Fiecare dintre cei trei membri ai triumviratului. [Pr.: tri-um-] – Din lat., fr. triumvir.

TRIUMVÍR, triumviri, s. m. (În Roma antică) Fiecare dintre cei trei membri ai magistraturii, cu atribuții administrative, politice etc. ♦ Participant la unul din cele două triumvirate excepționale care au îndeplinit rolul de organ conducător suprem în Roma antică, în anul 60 și în anul 43 î. e. n.

TRIUMVÍR s.m. Titlu dat în vechea Romă fiecăruia dintre cei trei membri ai unei magistraturi care avea atribuții administrative, politice etc. ♦ Nume dat participanților la cele două triumvirate care au condus Roma în anii 60 și 43 î.e.n. [Pron. tri-um-. / < lat., fr. triumvir].

TRIUMVÍR s. m. fiecare dintre cei trei membri ai unui triumvirat. (< lat., fr. triumvir)

TRIUMVÍR ~i m. (în Roma antică) Conducător politic și militar din componența unui triumvirat. /<lat., fr. triumvir

triumvir m. 1. magistrat roman însărcinat cu o funcțiune odată cu alți doi; 2. nume dat lui Pompeiu, Cezar și Crassu precum și lui Octavian, Antoniu și Lepid, când, asociați tustrei, uzurpară autoritatea suverană la Roma.

*triunvír m. (lat. triúmvir, d. trium, de treĭ, a treĭ, și vir, bărbat. V. viril, decen- și duun-vir). Magistrat roman care funcționa în unire cu alțĭ doĭ magistrațĭ. Membru dintr’un triunvirat politic. – Nu e nevoĭe să se scrie rom. triumvir. V. triunf.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

triumvír (tri-um-) s. m., pl. triumvíri

triumvír s. m. (sil. tri-um-), pl. triumvíri

Intrare: triumvir
  • silabație: tri-um-vir info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • triumvir
  • triumvirul
  • triumviru‑
plural
  • triumviri
  • triumvirii
genitiv-dativ singular
  • triumvir
  • triumvirului
plural
  • triumviri
  • triumvirilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

triumvir

  • 1. (În Roma antică) Fiecare dintre cei trei membri ai unui triumvirat.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 1.1. Fiecare dintre cei trei membri ai magistraturii, cu atribuții administrative, politice etc.
      surse: DLRLC DN

etimologie: