trinitarian, ~ă [At: M. D. ENC. / P: ~ri-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: eg trinitarian, ger Trinitarier] (Liv) 1 smf Credincios creștin care acceptă dogma trinității (1) Si: trinitar (3). 2 sm Membru al ordinului călugăresc al Sfintei Treimi Si: trinitar (4). 4 a Care aparține trinitarienilor (1-2). 5-6 a Privitor la trinitarieni (1-2).

TRINITARIAN, -Ă s.m. și f. (Bis.) 1. Nume dat celor care acceptă dogma trinității. 2. Călugăr din ordinul monahal al Sfintei Treimi, înființat în sec. XII în scopul eliberării creștinilor căzuți în captivitate la musulmani; trinitar; mathurin. // adj. Referitor la trinitarieni, care aparține trinitarienilor. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / cf. engl. trinitarien].

TRINITARIAN, -Ă s. m. f. 1. nume dat celor care acceptă dogma trinității. 2. călugăr din ordinul monahal al Sfintei Treimi, înființat în sec. XII în scopul eliberării creștinilor căzuți în captivitate la musulmani; trinitar. (< engl. trinitarian)

trinitarian (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitarieni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariană, pl. trinitariene

trinitarian s. m., adj. m. (sil. -ri-an), pl. trinitarieni (sil. -ri-eni); f. sg. trinitariană, g.-d. art. trinitarienei, pl. trinitariene

TRINITARIAN s., adj. (BIS.) mathurin. (Prozelit ~.)

TRINITARIAN s., adj. (BIS.) mathurin. (Prozelit ~.)

trinitarian, -ă, trinitarieni, -e, adj., s.m și f. 1. Adj. Care aparține trinitarienilor (2), privitor la trinitarieni; trinitar. 2. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența Sfintei Treimi; trinitar. 3. S. m. pl. Membri ai ordinului călugăresc catolic al „Sfintei Treimi”, înființat în 1198 de Jean de Matha și Félix de Valois pentru răscumpărarea creștinilor robiți de sarazini; trinitari. – Din engl. trinitarian.