trinci sn vz trinc

TRINCĂ, trinci, s. f. Pânză pătrată așezată la baza arborelui trinchet al unei nave cu pânze. – Din it. trinca.

tranc² sn vz trinc

tranchi sn vz trinc

trânc¹ sn vz trinc

trenc sn vz trinc

trenchi sn vz trinc

trenchia sf vz trinc

trinc sn [At: ANON. CAR. / V: (reg) tranc, tranchi, trânc, trenc, trenchi, trenchia, ~inchi, ~nci, ~incă sf / Pl: ~uri / E: ger trink (Imt al lui trinken] (Reg) 1 Ciocnire a paharului cu băutură, atunci când se închină în cinstea cuiva. 2 (îe) A da ~ (ori trenc, tranc, trenchi, trenchia) sau a face trenchi A închina în cinstea cuiva, ciocnind paharele. 3 Țuică slabă, care se obține fîerbându-se borhotul după ce s-a scos țuica tare Si: (pop) basamac. 4 (Îf trinci) Borhot (1). 5 Băutură slabă, făcută din mere, pere sau resturi de struguri, amestecate cu apă Si: (reg) cighir. 6 (Îf trinci) Mied.

trincă² sf vz trinc

trincă¹ sf [At: CADE / Pl: ~nci / E: it trinca „vergă”] (Nav) 1 Pânză pătrată așezată la baza trinchetului (2) unei nave cu pânze. 2 Vergă care susține trinca¹ (1).

trinchi sn vz trinc

TRINCĂ, trinci, s. f. Pânză pătrată așezată la baza trinchetului unei nave cu pânze. – Din it. trinca.

TRINCĂ, trinci, s. f. Pînza cea mai de jos a trinchetului. Focul și trinca fluturau pe straiuri, gata să se întindă în bătaia vîntului. TUDORAN, P. 393.

TRINCĂ s.f. Pînză de corabie aflată la baza trinchetului. [< it. trinca].

TRINCĂ s. f. velă pătrată învergată la baza arborelui trichet. ◊ vergă de susținere a acestei vele. (< it. trinca)

trincă s. f., g.-d. art. trincii; pl. trinci

trincă s. f., g.-d. art. trincii; pl. trinci

trincă s. f., g.-d. art. trincii, pl. trinci

trincă s. f. – Trinchet, pînză de trinchet. Sp. trinca, fără îndoială prin mijlocire orientală.

trínci, trinciuri, s.n. (reg.) Țuica de la urmă, după a doua distilare; țuslă. – Din germ. trink „a bea” (MDA).

trinci, trinciuri, s.n. – (reg.) Țuica de la urmă, după a doua distilare, „coada”; țuslă. – Din germ. trink „a bea” (MDA).

trinci, -uri, s.n. – Țuica de la urmă, după a doua distilare, „coada”; țuslă. – Din germ. trink.

trinc, trincuri, s.n. (reg.) 1. ciocnire de pahare în cinstea cuiva. 2. băutură slabă; borhot.