12 definiții pentru trianglu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRIÁNGLU, triangluri, s. n. Instrument muzical de percuție alcătuit dintr-o bară cilindrică de oțel îndoită în formă de triunghi, care se lovește cu o baghetă din același material; triunghi (3). [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangle.

TRIÁNGLU, triangluri, s. n. Instrument muzical de percuție făcut dintr-o bară cilindrică de oțel îndoită în formă de triunghi, care se lovește cu o baghetă din același material; triunghi (3). [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangle.

TRIÁNGLU, triangluri, s. n. Instrument muzical de percuție, în formă de triunghi, făcut din oțel, care se lovește cu o baghetă din același metal. – Pronunțat: tri-an-.

TRIÁNGLU s.n. Instrument muzical de percuție alcătuit dintr-un triunghi de metal care se ține cu mâna și se lovește cu o baghetă metalică. [Pron. tri-an-. / < fr. triangle, cf. it. triangolo, germ. Triangel].

TRIÁNGLU s. n. instrument muzical de percuție dintr-un cadru de oțel triunghiular suspendat, lovit cu o baghetă metalică. (< fr. triagle)

TRIÁNGLU ~ri n. Instrument muzical de percuție constând dintr-o vergea de oțel, îndoită în formă de triunghi, care, fiind lovită cu o baghetă din același metal, emite sunete cristaline. [Sil. tri-an-glu] /<fr. triangle, it. triangolo


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

triánglu (tri-an-) s. n., art. triánglul; pl. triángluri

triánglu s. n. (sil. tri-an-), art. triánglul; pl. triángluri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TRIÁNGLU s. (MUZ.) triunghi.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

triunghi (trianglu) (it. trianglo; engl. triangle; fr. triangle; germ. Triangel), instrument de percuție* idiofon. Este cunoscut din antic. de mai multe popoare: evrei, greci și romani și avea diferite forme: circular, dreptunghiular și triunghiular. Astăzi se utilizează numai cel de formă triunghiulară echilaterală, neînchisă. Este construit dintr-o tijă de oțel fin și suspendat pe un suport. Sunetul se obține lovind instr. cu o baghetă (2) de metal. T. a fost introdus în orch. simf. în sec. 19.

Intrare: trianglu
  • silabație: tri-an-
substantiv neutru (N39)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trianglu
  • trianglul
  • trianglu‑
plural
  • triangluri
  • trianglurile
genitiv-dativ singular
  • trianglu
  • trianglului
plural
  • triangluri
  • trianglurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)