13 definiții pentru trianglu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRIÁNGLU, triangluri, s. n. Instrument muzical de percuție alcătuit dintr-o bară cilindrică de oțel îndoită în formă de triunghi, care se lovește cu o baghetă din același material; triunghi (3). [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangle.

trianglu sn [At: AMFILOHIE, G. F. 103v/l 1 / P: tri-an~ / V: (înv) ~agol, ~gol, ~gul, ~iun~ / Pl: ~ri / E: fr triangle, it triangolo, lat triangulum] 1 (Înv) Triunghi (1). 2 Instrument muzical de percuție făcut dintr-o bară cilindrică de oțel îndoită în formă de triunghi, care produce sunete cristaline prin lovire cu o baghetă din același metal Si: (înv) triunghi (4).

TRIÁNGLU, triangluri, s. n. Instrument muzical de percuție făcut dintr-o bară cilindrică de oțel îndoită în formă de triunghi, care se lovește cu o baghetă din același material; triunghi (3). [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangle.

TRIÁNGLU, triangluri, s. n. Instrument muzical de percuție, în formă de triunghi, făcut din oțel, care se lovește cu o baghetă din același metal. – Pronunțat: tri-an-.

TRIÁNGLU s.n. Instrument muzical de percuție alcătuit dintr-un triunghi de metal care se ține cu mâna și se lovește cu o baghetă metalică. [Pron. tri-an-. / < fr. triangle, cf. it. triangolo, germ. Triangel].

TRIÁNGLU s. n. instrument muzical de percuție dintr-un cadru de oțel triunghiular suspendat, lovit cu o baghetă metalică. (< fr. triagle)

TRIÁNGLU ~ri n. Instrument muzical de percuție constând dintr-o vergea de oțel, îndoită în formă de triunghi, care, fiind lovită cu o baghetă din același metal, emite sunete cristaline. [Sil. tri-an-glu] /<fr. triangle, it. triangolo


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

triánglu (tri-an-) s. n., art. triánglul; pl. triángluri

triánglu s. n. (sil. tri-an-), art. triánglul; pl. triángluri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

triunghi (trianglu) (it. trianglo; engl. triangle; fr. triangle; germ. Triangel), instrument de percuție* idiofon. Este cunoscut din antic. de mai multe popoare: evrei, greci și romani și avea diferite forme: circular, dreptunghiular și triunghiular. Astăzi se utilizează numai cel de formă triunghiulară echilaterală, neînchisă. Este construit dintr-o tijă de oțel fin și suspendat pe un suport. Sunetul se obține lovind instr. cu o baghetă (2) de metal. T. a fost introdus în orch. simf. în sec. 19.

Intrare: trianglu
  • silabație: tri-an-glu info
substantiv neutru (N39)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trianglu
  • trianglul
  • trianglu‑
plural
  • triangluri
  • trianglurile
genitiv-dativ singular
  • trianglu
  • trianglului
plural
  • triangluri
  • trianglurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

trianglu

  • 1. Instrument muzical de percuție alcătuit dintr-o bară cilindrică de oțel îndoită în formă de triunghi, care se lovește cu o baghetă din același material; triunghi.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: triunghi

etimologie: