TRECĂTOARE, trecători, s. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două șiruri de munți (de obicei de-a lungul unei ape); pas. V. cheie, defileu. Trecătoarea de la Juvala era troienită greu. CAMIL PETRESCU, O. I 544. M-a făcut maica voinic Să n-am frică de nimic... Să mă țiu pe la strimtori, Pe la munți în trecători, În drum pe la negustori. TEODORESCU, P. P. 292. 2. Loc de trecere. Lasă că oamenii treceau mai mult pe lîngă punte, decît peste ea; dar în vreme de ploaie, cînd părîul se umfla, ea slujea întregului sat de trecătoare. SLAVICI, N. I 110. ♦ Hățaș (al vînatului). – Pl. și: (învechit) trecătoare (HASDEU, I. V. 122).

TRECĂTOARE ~ori f. Cale naturală de trecere între doi munți sau între două șiruri muntoase; defileu; pas. /a trece + suf. ~ătoare

trecătoare f. 1. loc de trecut, în special loc îngust într’o țară muntoasă; 2. cărare strâmtă între doi munți.

TRECĂTOR, -OARE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător.

trecător, ~oare [At: CORESI, EV. 408 / V: (înv) ~iu sm, a / Pl: ~i, ~oare / E: trece + -ător] 1 a Care trece (1) printr-un loc fără a se opri. 2 av (Pfm) Pe scurt Si: fugitiv. 3 smf Pieton. 4 smf Călător (1). 5 a (Înv; d. drumuri) Care trece peste... 6 a (Înv; d. drumuri) Care trece printr-un anume loc. 7 a (Reg; îs) Pod ~ Bac¹ (1). 8 a (Mol) Peste (sau pe) care trece. 9-10 sm, a (Înv) (Persoană) care nu ține seama de o dispoziție, de o poruncă etc. 11 a (Reg; îe) A fi ~ cu vederea A fi îngăduitor Si: iertător. 12 sf (Îrg) Trecere (1). 13 sf (Înv; îe) A-i da (cuiva) ~oare A lăsa (pe cineva) să treacă (1). 14 sf (Ccr) Loc de trecere (1) Si: (reg) trecut¹ (2). 15 sf (Ccr) Construcție amenajată pentru a trece (1) dincolo. 16 sf Cărare făcută de fiarele sălbatice prin pădure Si: (reg) hățaș, tragă¹ (11). 17 sf (Reg) Pârleaz. 18 sf (Reg) Deschizătură îngustă prin care ies oile la muls Si: strungă, (reg) frecătură (2). 19 sf Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi Si: pas³, (reg) tarniță (6). 20 sf (Înv) Luntre care servește la transport peste o apă Si: bac. 21 a (D. timp și unități de timp) Care trece (171). 22 a (D. evenimente, lucruri etc.) Care nu durează mult Si: temporar (1), (îvr) temporal² (1). 23 a (Olt; d. persoane) Care îmbătrânește înainte de vreme. 24 sfp (Reg) Corcodușe (1).

PANTHA REI (Heraclit) = Totul se scurge. Totul e trecător.

TRECĂTOR, -OARE, trecători, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător.

TRECĂTOR², -OARE, trecători, -oare, s. m. și f. Persoană care trece pe stradă circulînd pe jos; pieton. Te-am lăsat să-nșiri povestea cu dureri și cu mistere Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut. BACOVIA, O. 107. Era frumoasă; crescuse, se subțiase, trecătorii întorceau capul după dînsa. C. PETRESCU, S. 166. ♦ Drumeț, călător. Udătură ceva avut-ați vreunul? – Nimic domnule judecător; numai pîne goală și apă rece din fîntînă, fie de sufletul cui a făcut-o, acolo în calea trecătorilor. CREANGĂ, A. 147. Un om al proprietarului venise acolo să afle ce trecători sînt și să-i invite la curtea boierească. BOLINTINEANU, O. 282.

TRECĂTOR¹, -OARE, trecători, -oare, adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult, de scurtă durată; temporar. O zare de lumină s-arată-n răsărit, Viața trecătoare din pieptu-mi a rănit. EMINESCU, O. I 98. Acest amor A fost o părere, un vis trecător? ALECSANDRI, P. II 31. Asta poate fi o boală trecătoare. NEGRUZZI, S. I 41. ◊ (Adverbial) Un «domn» rupt de popor, care a ocupat trecător scaunul Moldovei. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 65. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri (multă vreme); care este în trecere. V. călător. Era trecător prin capitala Moldovei, unde n-avea intenția să rămîie. SADOVEANU, A. L. 5. Apa-i trecătoare, pietrele rămîn. ALECSANDRI, P. A. 73.

TRECĂTOR¹ ~oare (~ori, ~oare) 1) Care trece; care este de scurtă durată; efemer. Efect ~. 2) și substantival (despre persoane) Care este în trecere (pe undeva). /a trece + suf. ~ător

trecător a. 1. care trece pe undeva: oaspeți trecători; 2. fig. de scurtă durată: bunuri trecătoare. ║ m. cel ce trece pe drum.

trecătór, -oáre adj. Care e numaĭ în trecere, care nu e permanent: oaspețiĭ îs trecătorĭ. Fig. Caduc, peritor, de scurtă durată: frumuseța e trecătoare. S. m. și f. Cel ce trece pe drum: trecătoriĭ se uĭtaŭ la bețiv. S. f., pl. orĭ. Trecere (Vechĭ). Drum îngust între munțĭ, loc de trecere (chear și pod și strîmtoare marină): trecătoarea Turnuluĭ Roș. Țiitoare, loc pe unde trece vînatu și unde se ațin vînătoriĭ. V. pas 3, pasager, defileŭ.

trecătoare (cale de trecere) s. f., g.-d. art. trecătorii; pl. trecători

trecătoare (drum de trecere) s. f., g.-d. art. trecătorii; pl. trecători

trecătoare (loc de trecere) s. f., g.-d. art. trecătorii; pl. trecători

trecător adj. m., s. m., pl. trecători; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoare

trecător adj. m., s. m., pl. trecători; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoare

trecător adj. m., s. m., pl. trecători; (persoană) f. sg. și pl. trecătoare

FORMA BONUM FRAGILE EST (lat.) frumusețea este un dar trecător – Ovidiu, „Ars amandi”, II, 113.

TRECĂTOARE s. v. pas.

TRECĂTOARE s. (GEOGR.) pas, strîmtoare, (pop.) plai, strungă, (reg.) obîrșie, (înv.) potecă, strîmtură. (~ Oituz.)

TRECĂTOR adj., s. 1. adj. v. temporar. 2. adj. nedefinitiv, provizoriu, temporar, vremelnic, (livr.) tranzitoriu, (înv.) provizoric, provizornic. (O situație ~oare.) 3. adj. efemer, pieritor, schimbător, temporar, vremelnic, (livr.) pasager, (înv.) petrecător, piericios, pierit, stricăcios, temporal, vremelnicesc, (fig.) călător, (înv. fig.) deșert. (Întâmplări ~oare.) 4. adj. v. fugitiv. 5. s. v. pieton. 6. s. v. călător. (~ pe un drum de țară.)

TRECĂTOR adj., s. 1. adj. momentan, provizoriu, temporar, vremelnic, (înv.) momental, momentos. (E doar o măsură ~.) 2. adj. nedefinitiv, provizoriu, temporar, vremelnic, (livr.) tranzitoriu, (înv.) provizoric, provizornic. (O situație ~.) 3. adj. efemer, pieritor, schimbător, temporar, vremelnic, (livr.) pasager, (înv.) petrecător, piericios, pierit, stricăcios, temporal, vremelnicesc, (fig.) călător, (înv. fig.) deșert. (Întîmplări ~.) 4. adj. fugar, fugitiv, (livr.) fugaci, (înv.) fugător. (O sclipire ~.) 5. s. pieton, (înv.) pedestru. (Erau puțini ~ pe stradă la ora aceea.) 6. s. călător. (~ pe un drum de țară.)

Trecător ≠ etern, netrecător, permanent, veșnic

TRECĂTOARE s.f. (Mold.) Faptul de a trece; trecere. Au trimis o samă de oaste.. . ca să apere trecătoarea turcilor, să nu treacă Dunărea. URECHE. Legasă priitenșug încă din mîrzeciia lui ... la o trecătoare a lui în Țara Leșască. M. COSTIN. Cite solii luăm de ne petrec să nu cădem în tîlhari si-m primejde și la trecători preste ape. DOSOFTEI, VS; cf. N. COSTIN. Etimologie: trece + suf. -ătoare.