8 definiții pentru trebușoară trebșoară


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TREBUȘOÁRĂ, trebușoare, s. f. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui treabă.Treabă + suf. -ușoară.

TREBUȘOÁRĂ, trebușoare, s. f. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui treabă.Treabă + suf. -ușoară.

trebușoa sf [At: NEGRUZZI, S. III, 118 / V: (pop) ~bș~ / Pl: ~re / E: treabă + -ușoară] (Pfm; șhp) 1-2 Afacere (de mici proporții). 3-4 Îndeletnicire (măruntă). 5-6 Lucru (ușor) Si: (reg) trebucă (1-2), trebuță (1-2).

TREBUȘOÁRĂ, trebușoare, s. f. (Și în forma trebșoară) Diminutiv al lui treabă. 1. v. treabă (1). Omul, că-i numai om, și cîte trebșoare nu mai are. RETEGANUL, P. V. 17. 2. v. treabă (2). Ei, cucoane, am mîntuit trebușoara, zise Ipate. CREANGĂ, P. 159. 3. v. treabă (3). Amîna din zi în zi... această poznașă trebușoară și gingașă în multe privinți. CREANGĂ, P. 141. Trăiau cu dibăcie, făcîndu-și trebușoarele pe sub mînă. CONTEMPORANUL, IV 502. Vă roagă... să-i faceți o trebșoară. TEODORESCU, P. P. 131. – Variantă: trebșoáră s. f.

trebușoáră f., pl. e (dim. d. treabă). Iron. Afacere nu prea onestă: demagogu știe să-șĭ facă trebușoarele!

trebșoa sf vz trebușoară

TREBȘOÁRĂ s. f. v. trebușoară.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

trebușoáră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. trebușoárei; pl. trebușoáre

trebușoáră s. f., g.-d. art. trebușoárei; pl. trebușoáre

Intrare: trebușoară
trebușoară substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trebușoa
  • trebușoara
plural
  • trebușoare
  • trebușoarele
genitiv-dativ singular
  • trebușoare
  • trebușoarei
plural
  • trebușoare
  • trebușoarelor
vocativ singular
plural
trebșoară substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trebșoa
  • trebșoara
plural
  • trebșoare
  • trebșoarele
genitiv-dativ singular
  • trebșoare
  • trebșoarei
plural
  • trebșoare
  • trebșoarelor
vocativ singular
plural

trebușoară trebșoară

  • 1. popular familiar Diminutiv al lui treabă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 5 exemple
    exemple
    • Omul, că-i numai om, și cîte trebșoare nu mai are. RETEGANUL, P. V. 17.
      surse: DLRLC
    • Ei, cucoane, am mîntuit trebușoara, zise Ipate. CREANGĂ, P. 159.
      surse: DLRLC
    • Amîna din zi în zi... această poznașă trebușoară și gingașă în multe privinți. CREANGĂ, P. 141.
      surse: DLRLC
    • Trăiau cu dibăcie, făcîndu-și trebușoarele pe sub mînă. CONTEMPORANUL, IV 502.
      surse: DLRLC
    • Vă roagă... să-i faceți o trebșoară. TEODORESCU, P. P. 131.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Treabă + sufix -ușoară.
    surse: DEX '98 DEX '09