7 definiții pentru tranziență transiență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRANZIÉNȚĂ s. f. 1. (Livr.) Caracterul a ceea ce este trecător, tranzient (2); efemeritate. 2. (Fil.) Devenire continuă a realității ce impune o permanentă adaptare a omului la mutațiile intervenite. [Pr.: -zi-en-. – Scris și: transiență] – După engl. transience.

tranziență sf [At: DEX / P: ~zi-e~ / S și: (înv) ~nsi~ / E: eg transience] 1 (Liv) Caracterul a ceea ce este trecător Si: efemeritate. 2 (Fiz) Devenire continuă a realității ce impune o permanentă adaptare a omului la mutațiile intervenite.

TRANZIÉNȚĂ s. f. 1. (Livr.) Caracterul a ceea ce este trecător, tranzient (2); efemeritate. 2. (Fil.) Devenire continuă a realității ce impune o permanentă adaptare a omului la mutațiile intervenite. [Pr.: -zi-en- – Scris și: transiență] – După engl. transience.

TRANZIÉNȚĂ s.f. (Liv.) Caracterul a ceea ce este trecător, tranzient; efemeritate. ♦ Termen folosit în diferite discipline sociale semnificând caracterul instabil, continua devenire a relațiilor omului cu realitatea înconjurătoare, viteza de modificare a acestor relații și de adaptare a omului la noile relații. [Pron. -zi-en-, var. transiență s.f. / cf. it. transienza].

TRANZIÉNȚĂ s. f. 1. caracterul a ceea ce este tranzient; efemeritate. 2. devenire continuă a realității, care impune o permanentă modificare a relațiilor omului cu realitatea înconjurătoare, o adaptare a acestor relații și a omului la noile condiții. (< engl. transience)

TRANSIÉNȚĂ s.f. v. tranziență.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tranziénță s. f., pl. tranziénțe

Intrare: tranziență
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tranziență
  • tranziența
plural
genitiv-dativ singular
  • tranziențe
  • tranzienței
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • transiență
  • transiența
plural
genitiv-dativ singular
  • transiențe
  • transienței
plural
vocativ singular
plural

tranziență transiență

  • 1. livresc Caracterul a ceea ce este trecător, tranzient.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: efemeritate
  • 2. filosofie Devenire continuă a realității ce impune o permanentă adaptare a omului la mutațiile intervenite.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: