8 definiții pentru transigent


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRANSIGÉNT, -Ă, transigenți, -te, adj. (Livr.) Care cedează ușor, care face concesii și compromisuri; conciliant. – Din lat. transigens, -ntis, fr. transigeant.

TRANSIGÉNT, -Ă, transigenți, -te, adj. (Livr.) Care cedează ușor, care face concesii și compromisuri; conciliant. – Din lat. transigens, -ntis, fr. transigeant.

transigent, ~ă a [At: MAIORESCU, CR. III, 437 / Pl: ~nți, ~e / E: lat transigens, -tis] (Liv) 1 Care cedează ușor. 2 Care face concesii și compromisuri. 3 Împăciuitor.

TRANSIGÉNT, -Ă, transigenți, -te, adj. (Rar, în opoziție cu intransigent) Care cedează ușor, care face ușor concesii și compromisuri; conciliant, împăciuitor. Alții, mai transigenți, sînt gata să spuie că arta e folositoare. GHEREA, ST. CR. I 296.

TRANSIGÉNT, -Ă adj. (Liv.) Care cedează ușor, care face concesii; conciliant, împăciuitor. [< transige].

TRANSIGÉNT, -Ă adj. care cedează ușor, face concesii, compromisuri; conciliant. (< lat. transigens, după fr. transigeant)

TRANSIGÉNT ~tă (~ți, ~te) rar Care face concesii; caracterizat prin admiterea compromisurilor. /<fr. transigens

*transigént, -ă adj. (lat. tránsigens, -éntis. V. intransigent). Care transige.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

transigént adj. m., pl. transigénți; f. sg. transigéntă, pl. transigénte

Intrare: transigent
transigent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • transigent
  • transigentul
  • transigentu‑
  • transigentă
  • transigenta
plural
  • transigenți
  • transigenții
  • transigente
  • transigentele
genitiv-dativ singular
  • transigent
  • transigentului
  • transigente
  • transigentei
plural
  • transigenți
  • transigenților
  • transigente
  • transigentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

transigent

etimologie: