transfigurat, ~ă a [At: VLAHUȚĂ, O. A. III, 83 / Pl: ~ați, ~e / E: transfigura] 1 Schimbat (în mod esențial) la înfățișare, la față (sub influența unei emoții). 2 Schimbat (față de o situație anterioară) Si: refăcut, transformat (2).

TRANSFIGURAT, -Ă, transfigurați,-te, adj. Schimbat la față (sub influența unei emoții). Îl găsii pe Vater Hermann transfigurat, vibrător, impetuos! GALACTION, O. I 234. Peruianu, transfigurat, frumos, surîdea cătînd țintă în ochii Anei. VLAHUȚĂ, O. A. III 85.

TRANSFIGURA, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare.

transfigura vtr [At: COSTINESCU / Pzi: ~rez, 3 (îvr) ~figură / E: fr transfigurer] 1-2 A(-și) schimba (în mod esențial) înfățișarea, expresia, forma, caracterul, starea de spirit Si: a (se) transforma (1-2). 3-4 A da altă înfățișare unui lucru sau unei situații. 5-6 (Pex) A (se) denatura (2).

TRANSFIGURA, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia, înfățișarea, forma, conținutul, caracterul, natura, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare.

TRANSFIGURA, transfigurez, vb. I. Tranz. 1. A schimba înfățișarea, expresia feței (cuiva). În cinci minute fu transfigurat, ca întotdeauna cînd citea. C. PETRESCU, Î. II 103. 2. A da altă înfățișare, alt aspect unui lucru, a face să fie altfel. Luna transfigurează totul. Gardurile strîmbe, șandramalele dărăpănate, bălăriile din maidan, atît de urîte în lumina soarelui. IBRĂILEANU, A. 15. Sadoveanu zugrăvește necontenit natura pictural, dar în același timp cum o vede copila, adică transfigurată de concepția ei. id. S. 6. ◊ Refl. În două zile capitala se transfigurase. C. PETRESCU, Î. II 179.

TRANSFIGURA vb. I. tr., refl. A(-și) schimba expresia, înfățișarea, starea de spirit. ♦ tr. A da (unui lucru, unei situații) altă înfățișare, alt aspect; (p. ext.) a denatura. [< fr. transfigurer, cf. lat. transfigurare].

TRANSFIGURA vb. I. tr., refl. a(-și) schimba expresia, înfățișarea, forma, conținutul, caracterul. II. tr. a da (unui lucru, unei situații) altă înfățișare, alt aspect. (< fr. transfigurer, lat. transfigurare)

A SE TRANSFIGURA mă ~ez intranz. 1) A căpăta o altă înfățișare sau o altă expresie. 2) A căpăta un alt caracter; a-și schimba radical starea de spirit. /<fr. transfigurer

A TRANSFIGURA ~ez tranz. A face să se transfigureze. [Sil. trans-fi-] /<fr. transfigurer

transfigurà v. a schimba la față, a lua o altă figură.

*transfiguréz v. tr. (lat. transfigurare). Schimb fața unuĭ om: bucuria îl transfigurase.

transfigura (a ~) (desp. tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 1 sg. transfigurez, 3 transfigurează; conj. prez. 1 sg. să transfigurez, 3 să transfigureze corectat(ă)

!transfigura (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigurează

transfigura vb. (sil. mf. trans-), ind. prez. 1 sg. transfigurez, 3 sg. și pl. transfigurează