7 definiții pentru transcendență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRANSCENDÉNȚĂ s. f. Calitatea de a fi transcendent (1); calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale. – Din fr. transcendance (după transcendent).

TRANSCENDÉNȚĂ s. f. Calitatea de a fi transcendent (1); calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale. – Din fr. transcendance (după transcendent).

transcendență sf [At: COSTINESCU / V: (îvr) ~dință / E: fr transcendance] 1 Superioritate marcantă a unei persoane asupra alteia, a unui lucru asupra altuia. 2-5 Însușirea a ceea ce este transcendent (1-4). 6 (În filozofiile religioase) Ipostază a divinității care se află deasupra creațiunilor sale.

TRANSCENDÉNȚĂ s.f. Calitatea unui lucru de a fi transcendent (1); calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale (1). [Cf. fr. transcendance, lat. transcendentia < transcendere – a trece peste].

TRANSCENDÉNȚĂ s. f. 1. însușirea a ceea ce este transcendent. 2. (în filozofiile religioase) ipostază a divinității, care se află deasupra creațiilor sale. ◊ (în existențialism) situația omului care își depășește condiția lui existențială obișnuită; (p. ext.) condiție a omului ca ființă care depășește natura. ◊ (în fenomenologie) rezultat al datului obiectiv prin actul intențional de conștiință sau prin intuiție. (< fr. transcendance)

*transcendénță f., pl. e (lat. transcendentia). Fil. Calitatea de a fi transcendent.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

transcendénță (trans-cen-) s. f., g.-d. art. transcendénței

transcendénță s. f. (sil. mf. trans-), g.-d. art. transcendénței

Intrare: transcendență
  • silabație: trans-cen- info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • transcendență
  • transcendența
plural
genitiv-dativ singular
  • transcendențe
  • transcendenței
plural
vocativ singular
plural

transcendență

  • 1. Calitatea de a fi transcendent; calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. (În filosofiile religioase) Ipostază a divinității, care se află deasupra creațiilor sale.
    surse: MDN '00
    • 2.1. (În existențialism) Situația omului care își depășește condiția lui existențială obișnuită.
      surse: MDN '00
      • 2.1.1. prin extensiune Condiție a omului ca ființă care depășește natura.
        surse: MDN '00
    • 2.2. (În fenomenologie) Rezultat al datului obiectiv prin actul intențional de conștiință sau prin intuiție.
      surse: MDN '00

etimologie:

  • limba franceză transcendance (după transcendent).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN