2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus.

trac4, ~ă [At: C. CANTACUZINO, CM I, 10/ S și: (înv) thrac / Pl: traci, trace / E: lat Thracus] 1 smf Persoană care facea parte dintr-o veche populație indo- europeană din Tracia Si: (înv) tracian (1). 2 smp Populația care locuia în Tracia Si: (înv) tracieni (2). 3-4 a Care aparține Traciei sau tracilor4 (2) Si: tracic (1-2). 5 a Originar din Tracia Si: tracic (3). 6-7 a Privitor la Tracia sau la traci4 (2) Si: tracic (4-5). 8-9 sf, a (Șîs limba ~ă) (Limba) vorbită de traci4 (2).

TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1) – Din lat. Thracus.

TRAC4, -Ă, traci, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte dintr-o veche populație care locuia în Tracia.

TRAC3, -Ă, traci, -e, adj. Referitor la traci, al tracilor. Populație tracă.

TRAC2, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Tracia. II. adj. care aparținea tracilor; tracic. ◊ (s. f.) limbă indo-europeană, vorbită în antichitate, în Dacia și în Pen. Balcanică. (< lat. thracus)

TRAC3 ~că (~ci, ~ce) m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație a Traciei. /<lat. Thracus

2) *Trac, -ă s. Locuitor din Tracia. Adj. Tracic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

trácă (limbă) s. f., g.-d. art. trácei

trácă (limba) s. f., g.-d. art. trácei

trac3 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. traci; adj. f., s. f. trácă, pl. tráce

trac (din Tracia) s. m., adj. m., pl. traci; f. sg. trácă, g.-d. art. trácei, pl. tráce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TRÁCĂ s. f. (cf. lat. Thracus): limbă indo-europeană vorbită în antichitate în nord-estul Peninsulei Balcanice, de o populație foarte numeroasă (traci), răspândită pe un teritoriu întins (inclusiv în zona vechii Dacii), alături de populația iliră. Este foarte puțin cunoscută, ca și ilira: numai 1500 de nume de locuri și de persoane, la care se adaugă glosele și inscripțiile. Limba geto-dacilor era foarte apropiată de limba tracă, dar independentă de aceasta (după Vladimir Georgiev). v. și dácă.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CAVALERUL TRAC, zeu minor, reprezentat călare, venerat în Tracia și Moesia. Cultul său s-a răspîndit în vremea Imp. Roman și la N de Dunăre.

MAXIMIN TRACUL (Caius Iulius Verus Maximinus Thrax), împărat roman (235-238). Originar din Tracia, a fost proclamat împărat de trupele de la Rin. Aflat în conflict cu Senatul, în timp de purta lupte grele la Dunăre împotriva carpilor (238), a fost alungat de pe tron. Ca răspuns, a invadat Italia, dar a fost învins și ucis la Aquileia.

Intrare: tracă
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tra
  • traca
plural
  • trace
  • tracele
genitiv-dativ singular
  • trace
  • tracei
plural
  • trace
  • tracelor
vocativ singular
plural
Intrare: trac (adj.)
trac1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trac
  • tracul
  • tracu‑
  • tra
  • traca
plural
  • traci
  • tracii
  • trace
  • tracele
genitiv-dativ singular
  • trac
  • tracului
  • trace
  • tracei
plural
  • traci
  • tracilor
  • trace
  • tracelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

trac (adj.)

etimologie:

trac, -ă (persoană) tracă

  • 1. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia.
    surse: DEX '09 DLRLC MDN '00

etimologie: