12 definiții pentru trântitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRÂNTITÚRĂ, trântituri, s. f. Trântă, trânteală, izbitură. – Trânti + suf. -itură.

TRÂNTITÚRĂ, trântituri, s. f. Trântă, trânteală, izbitură. – Trânti + suf. -itură.

trântitu1 sf [At: DOSOFTEI, V. S. februarie 74r/16 / Pl: ~ri / E: trânti1 + -tură] 1 Izbitură puternică Si: lovitură, (pfm) trântă (4), (reg) trântai. 2 (Înv; fig) Stare de neliniște Si: frământare, zbucium. 3 (Reg) Trântă (1).

trântitu2 sf [At: LB / Pl: ~ri / E: trânti2 + -tură] (Reg) 1 Umflătură cu puroi în talpa piciorului sau la călcâi, produsă prin înțepare cu spini. 2 Bășică la degetele picioarelor. 3 Bătătură în talpa piciorului. 4 Boală de piele, pe tălpi sau între degete, care se manifestă prin mâncărime Si: (reg) păducel.

trântitură f. bubă la talpă ori la călcâiul piciorului (când se calcă desculț în locul unde s’a trântit sau lovit un cal).

TRÎNTITÚRĂ, trîntituri s. f. Trîntă, trînteală. Săbărel cu cotituri, Mult e bun de trîntituri. TEODORESCU, P. P. 305.

trîntitúră f., pl. ĭ. Rezultatu trîntiriĭ: s’a stricat lada de atîtea trîntiturĭ. Modu de a trînti: n’am maĭ văzut așa trîntitură.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

trântitúră s. f., g.-d. art. trântitúrii; pl. trântitúri

trântitúră s. f., g.-d. art. trântitúrii; pl. trântitúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TRÂNTITÚRĂ s. v. bătătură, clavus, păducel.

TRÎNTITU s. izbitură, lovitură. (O ~ de ușă.)

trîntitu s. v. BĂTĂTURĂ. PĂDUCEL.

Intrare: trântitură
trântitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trântitu
  • trântitura
plural
  • trântituri
  • trântiturile
genitiv-dativ singular
  • trântituri
  • trântiturii
plural
  • trântituri
  • trântiturilor
vocativ singular
plural

trântitură

etimologie:

  • Trânti + sufix -itură.
    surse: DEX '98 DEX '09