13 definiții pentru toriu Th thoriu torium


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÓRIU s. n. Element chimic radioactiv, cu aspect asemănător cu cel al platinei, folosit la fabricarea sitelor pentru lămpile de iluminat cu gaz aerian, pentru activarea filamentelor tuburilor electronice, drept combustibil nuclear etc. – Din fr. thorium.

TÓRIU s. n. Element chimic radioactiv, cu aspect asemănător cu cel al platinei, folosit la fabricarea sitelor pentru lămpile de iluminat cu gaz aerian, pentru activarea filamentelor tuburilor electronice, drept combustibil nuclear etc. – Din fr. thorium.

TÓRIU s. n. Element chimic, metal radioactiv, cu aspectul asemănător cu cel al platinei, folosit la fabricarea sitelor pentru lămpile de gaz aerian, la activarea filamentelor tuburilor electronice etc. – Scris și: thoriu. – Variantă: tórium s. n.

TÓRIU s.n. Metal radioactiv de culoare cenușie-închisă, întrebuințat la fabricarea sitelor pentru lămpile care luminează cu gaz aerian, pentru activarea filamentelor tuburilor electronice etc. [Pron. -riu, scris și thoriu. / < fr. thorium].

TÓRIU s. n. metal radioactiv nefisionabil, din grupa actinidelor, cenușiu, greu fuzibil, ductil. (< fr. thorium)

TÓRIU n. Metal radioactiv, alb-cenușiu, folosit în tehnica și energetica nucleară. /<fr. thorium

*tóriŭ n. (lat. științific thorium). Chim. Un metal alb care arde pe la 400° și care a fost descoperit de profesoru Brauner din Praga în doŭă elemente la 1887. Are o greutate atomică de 231,5. Se întrebuințează în aliaju manșoanelor incandescente la gazu de iluminat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tóriu [riu pron. rĭu] s. n., art. tóriul; simb. Th

tóriu s. n. [-riu pron. -riu], art. tóriul; simb. Th


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

TÓRIU (< fr. {i}; {s} n. pr. Thor) s. n. Element radioactiv (Th; nr. at. 90, m. at. 232,038) din grupa actinoidelor. Este un metal cenușiu, greu, ductil. Se găsește în natură în monazit, în torit și torianit. În combinații este tetravalent. T. natural este primul element al seriei radioactive naturale a toriului. Utilizat la fabricarea sitelor pentru lămpile de iluminat cu gaz aerian, pentru activarea filamentelor tuburilor electronice etc. Prin bombardarea lui neutroni se obține izotopul de masă atomică 233 al uraniului, întrebuințat drept combustibil nuclear. A fost descoperit de J.J. Berzelius în 1828.

Th, simbol chimic pentru thoriu.

Intrare: toriu
  • pronunție: -rĭu
substantiv neutru (N56)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • toriu
  • toriul
  • toriu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • toriu
  • toriului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N56)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • thoriu
  • thoriul
  • thoriu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • thoriu
  • thoriului
plural
vocativ singular
plural
Th simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • Th
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • torium
  • toriumul
  • toriumu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • torium
  • toriumului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

toriu Th thoriu torium

  • 1. Element chimic, metal radioactiv, cu aspect asemănător cu cel al platinei, folosit la fabricarea sitelor pentru lămpile de iluminat cu gaz aerian, pentru activarea filamentelor tuburilor electronice, drept combustibil nuclear etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • diferențiere Metal radioactiv nefisionabil, din grupa actinidelor, cenușiu, greu fuzibil, ductil.
    surse: MDN '00
  • comentariu simbol Th
    surse: DOOM 2

etimologie: