2 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TOCĂ, toci, s. f. 1. Pălărioară fără boruri, purtată de femei. 2. Pălărie de formă cilindrică, fără boruri, purtată de magistrați și de avocați în exercițiul funcțiunii. – Din fr. toque.

TOCILĂ, tocile, s. f. Mașină compusă dintr-un disc abraziv acționat cu un mâner sau o pedală, cu care se ascut instrumentele de tăiat. – Din bg., sb. točilo.

to sf [At: ALECSANDRI, T. 69 / V: (reg) toc s, ~curi ssp / Pl: toci, (înv) toce / E: fr toque] 1 Pălărioară fără boruri, purtată de femei. 2 Acoperământ pentru cap, de formă cilindrică, fără boruri, purtat în trecut de avocați și de magistrați în exercițiul funcțiunii.

tocila vt [At: DRLU / Pzi: ~lez, (reg) 3 tocilă / E: tocilă] 1 (Îvr) A toci3 (1). 2 (Mar) A călca rufe cu tocilătorul.

toci sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~le / E: vsl точило] 1 Mașină compusă dintr-un disc abraziv acționat cu un mâner sau cu o pedală, cu care se ascut instrumentele de tăiat. 2-3 (Fam; fig; dep) Tocilar (2-3). 4 (Mol) Instrument muzical nedefinit mai îndeaproape.

TOCĂ, toci, s. f. 1. Căciuliță sau pălărioară fără boruri, purtată de femei. 2. Acoperământ pentru cap, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de magistrați și de avocați în exercițiul funcțiunii. – Din fr. toque.

TOCILĂ, tocile, s. f. Mașină compusă dintr-un disc abraziv acționat cu un mâner sau o pedală, cu care se ascut instrumentele de tăiat. – Din bg., scr. točilo.

TOCĂ, toci, s. f. 1. Căciuliță sau pălărioară fără boruri purtată de femei. Îi găsiseră un fel de tocă de un verde-închis, din care se lăsa pe umeri ceva ca o glugă de cașmir, tot verde. CAMIL PETRESCU, O. I 347. Era îmbrăcată ca amazoană, un costum de catifea verde ca smarandul... în cap o tocă de aceeași stofă ca rochia. CARAGIALE, N. S. 123. 2. Acoperămînt pentru cap, de formă cilindrică, fără boruri, purtată în trecut mai ales de avocați și de magistrați în exercițiul funcțiunii. – Pl. și: toce (CONTEMPORANUL, II 322).

TOCILĂ, tocile, s. f. Piatră (sau mașină compusă dintr-un disc abraziv și un mîner sau o pedală) cu care se ascut instrumentele de tăiat. N-ar vrea să-l întîlnească undeva singur, fără a avea asupra lui pușca încărcată și sabia dată la tocilă. VORNIC, P. 186. Dă cuțitul la tocilă. BENIUC, V. 106. Plec spre bîlci după tocilă Cu gîndul cam pe teșilă. ALECSANDRI, P. P. 265. ◊ Fig. Se vede că ți-ai ascuțit mintea pe tocila civilizației din Sadagura! ALECSANDRI, T. 1013.

TO s.f. 1. Acoperămînt pentru cap, fără boruri, purtat în trecut de avocați sau de magistrați. 2. Pălărioară fără boruri sau căciuliță pe care o poartă femeile. [< fr. toque, cf. it. tocco].

TO s. f. 1. acoperământ pentru cap, fără boruri, purtat în trecut de avocați sau de magistrați. 2. căciuliță sau pălărioară fără boruri purtată de femei. (< fr. toque)

TOCĂ ~ci f. 1) Acoperământ pentru cap de formă cilindrică, fără boruri, purtat de magistrați. 2) Pălărie mică, fără boruri, purtată de femei. [G.-D. tocii] /<fr. toque

TOCILĂ ~e f. Dispozitiv (manual) pentru ascuțirea instrumentelor de tăiat. /<sl. tocilo

tocă f. pălărie fără borduri a judecătorilor, magistraților: tocă de catifea neagră! (= fr. toque).

tocilă f. piatră în formă de roată pentru ascuțit unelte tăioase (cuțite, brice, foarfeci): a da la tocilă. [Bulg. TOČILO].

*tócă f., pl. ĭ (fr. toque. V. tichie). Un fel de potcap pe care-l poartă magistrațiĭ și avocațiĭ în ședință. Un fel de pălărie de cocoană.

tocílă f., pl. e (vsl. točilo, teasc; bg, rus. točilo, teasc, tocilă). Cute circulară care se învîrtește, și așa se ascute cuțitu. A da la tocilă, a ascuți la tocilă. Fig. Iron. Elev care învață prea mult: ce tocilă!

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

to (pălărioară) s. f., g.-d. art. tocii; pl. toci

toci s. f., g.-d. art. tocilei; pl. tocile

to s. f., g.-d. art. tocii; pl. toci

toci s. f., g.-d. art. tocilei; pl. tocile

to s. f., g.-d. art. tocii; pl. toci

toci s. f., g.-d. art. tocilei; pl. tocile

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tocă (-ci), s. f. – Baretă, tichie. Fr. toque.Der. toc, s. n. (pălărie de damă), cf. rus. tok (Candrea).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.

Intrare: tocă
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • to
  • toca
plural
  • toci
  • tocile
genitiv-dativ singular
  • toci
  • tocii
plural
  • toci
  • tocilor
vocativ singular
plural
tocuri
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: tocilă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • toci
  • tocila
plural
  • tocile
  • tocilele
genitiv-dativ singular
  • tocile
  • tocilei
plural
  • tocile
  • tocilelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

to, tocisubstantiv feminin

  • 1. Pălărioară fără boruri, purtată de femei. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Îi găsiseră un fel de tocă de un verde-închis, din care se lăsa pe umeri ceva ca o glugă de cașmir, tot verde. CAMIL PETRESCU, O. I 347. DLRLC
    • format_quote Era îmbrăcată ca amazoană, un costum de catifea verde ca smarandul... în cap o tocă de aceeași stofă ca rochia. CARAGIALE, N. S. 123. DLRLC
  • 2. Pălărie de formă cilindrică, fără boruri, purtată de magistrați și de avocați în exercițiul funcțiunii. DEX '09 DLRLC DN
  • comentariu Plural și: toce. DLRLC
etimologie:

toci, tocilesubstantiv feminin

  • 1. Mașină compusă dintr-un disc abraziv acționat cu un mâner sau o pedală, cu care se ascut instrumentele de tăiat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote N-ar vrea să-l întîlnească undeva singur, fără a avea asupra lui pușca încărcată și sabia dată la tocilă. VORNIC, P. 186. DLRLC
    • format_quote Dă cuțitul la tocilă. BENIUC, V. 106. DLRLC
    • format_quote Plec spre bîlci după tocilă Cu gîndul cam pe teșilă. ALECSANDRI, P. P. 265. DLRLC
    • format_quote figurat Se vede că ți-ai ascuțit mintea pe tocila civilizației din Sadagura! ALECSANDRI, T. 1013. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.