TOCILĂ, tocile, s. f. Piatră (sau mașină compusă dintr-un disc abraziv și un mîner sau o pedală) cu care se ascut instrumentele de tăiat. N-ar vrea să-l întîlnească undeva singur, fără a avea asupra lui pușca încărcată și sabia dată la tocilă. VORNIC, P. 186. Dă cuțitul la tocilă. BENIUC, V. 106. Plec spre bîlci după tocilă Cu gîndul cam pe teșilă. ALECSANDRI, P. P. 265. ◊ Fig. Se vede că ți-ai ascuțit mintea pe tocila civilizației din Sadagura! ALECSANDRI, T. 1013.