TOCĂNIRE, tocăniri, s. f. Acțiunea de a tocăni și rezultatul ei; bocănit, ciocănitură, – V. tocăni.

tocănire sf [At: DRLU / Pl: ~ri / E: tocăni] (Reg) 1 (Ccr) Zgomot produs prin lovituri repetate în ceva Si: (reg) tocănit (1), tocănitură. 2 Batere în ceva cu lovituri repetate Si: (reg) tocănit (2). 3 Cicălire a cuiva Si: (reg) tocănit (3). 4 Vorbăraie multă și fără rost Si: (reg) tocănit (4). 5 (Ccr) Zgomot caracteristic produs prin lovirea deasă și repetată a celor două părți ale ciocului la berze Si: (reg) tocănit (5). 6 Tăiere a unui obiect, a unui aliment în bucăți mici Si: (reg) tocănit (6). 7 Zdrobire a fructelor Si: (reg) tocănit (7). 8 Murdărire a ceva sau a cuiva Si: (reg) tocănit (8). 9 (Fig) Certare a cuiva Si: (reg) tocănit (9). 10 (Fig) Ponegrire a cuiva Si: (reg) tocănit (10). 11 Chemare a orătăniilor la mâncare prin strigătul „toc-toc” Si: (reg) tocănit (11).

TOCĂNIRE, tocăniri, s. f. Acțiunea de a tocăni și rezultatul ei; bocănit, ciocănitură. – V. tocăni.

TOCĂNIRE, tocăniri,s. f. Acțiunea de a tocăni și rezultatul ei; bocănit, ciocănitură. O luă în pas lin spre Murăș, ca să-l scoată în răchitișul de la capul uliței, de unde se auzea tocănirea morilor. SLAVICI, O. II 60.

tocăna v vz tocăni

tocăni [At: BUDAI-DELEANU, T. 45 / V: (reg) ~na / Pzi: ~nesc, tocăn / E: toc¹ + -ăni] (Reg) 1 vi A bate în ceva cu lovituri repetate Si: a bocăni, a ciocăni. 2 vt (Fig) A bate pe cineva la cap Si: a cicăli, a pisălogi. 3 vt (Fig) A vorbi mult și fără rost Si: (pfm) a trăncăni (4). 4 vi (D. berze) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea deasă și repetată a celor două părți ale ciocului. 5 vt A toca¹ (15). 6 vr (D.fructe) A se zdrobi. 7 vt A murdări. 8 vt (Fig) A certa pe cineva. 9 vt A ponegri pe cineva. 10 vt A chema orătăniile la mâncare prin strigătul „toc-toc”.

TOCĂNI, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. În fluiere și triște Cînta, lin tocănind pe o covată, Cît putea simțirile să miște Fieșcui. BUDAI-DELEANU, Ț. 95.

A TOCĂNI ~esc intranz. A lovi repetat (cu un obiect în ceva tare), producând un zgomot specific. /toc + suf. ~ăni

tocănì v. a toca mărunt; fig. a toca într’una din gură.

tocănésc v. intr. (d. interj. toc, ca bocănesc d. boc. Cp. cu docănesc). Toc (bat toaca) mult, bocănesc: nu maĭ tocăni, că m’aĭ asurzit! Strig la mîncare pin strigătu de toc-toc: ĭeșĭ afară să tocănească angăriile (Neam. Rom. Lit. 2, 810).

tocănire s. f., g.-d. art. tocănirii; pl. tocăniri

tocănire s. f., g.-d. art. tocănirii; pl. tocăniri

tocănire s. f., g.-d. art. tocănirii; pl. tocăniri

tocăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănesc, 3 sg. tocănește, imperf. 1 tocăneam; conj. prez. 1 sg. să tocănesc, 3 să tocănească

tocăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănesc, imperf. 3 sg. tocănea; conj. prez. 3 să tocănească

tocăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănesc, imperf. 3 sg. tocănea; conj. prez. 3 sg. și pl. tocănească

TOCĂNIRE s. v. bătaie, bocăneală, bocănire, bocănit, bocănitură, ciocăneală, ciocănire, ciocănit, ciocănitură.

tocănire s. v. BĂTAIE. BOCĂNEALĂ. BOCĂNIRE. BOCĂNIT. BOCĂNITURĂ. CIOCĂNEALĂ. CIOCĂNIRE. CIOCĂNIT. CIOCĂNITURĂ.

TOCĂNI vb. v. bate, bocăni, bodogăni, cicăli, ciocăni, dăscăli, jegoși, mărunți, mânji, murdări, păta, plictisi, pocăni, sâcâi, toca.

tocăni vb. v. BATE. BOCĂNI. BODOGĂNI. CICĂLI. CIOCĂNI. DĂSCĂLI. JEGOȘI. MĂRUNȚI. MÎNJI, MURDĂRI. PĂTA. PLICTISI. POCĂNI. SÎCÎI. TOCA.

tocăní, tocănesc, v.t.r. (reg.) 1. A zdrobi, a pisa. 2. A (se) mânji. – Contaminare între toca și bocăni (Scriban, DEX); din toc „zgomot produs de ciocănitură” + suf. -ăni (MDA).

tocăni, tocănesc, vb. – (reg.) 1. (tranz.) A zdrobi, a pisa. 2. (tranz., refl.) A (se) mânji. – Contaminare între toca și bocăni (Scriban, DEX); din toc „zgomot produs de ciocănitură” + suf. -ăni (MDA).