2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TOCĂNÍRE, tocăniri, s. f. Acțiunea de a tocăni și rezultatul ei; bocănit, ciocănitură, – V. tocăni.

tocănire sf [At: DRLU / Pl: ~ri / E: tocăni] (Reg) 1 (Ccr) Zgomot produs prin lovituri repetate în ceva Si: (reg) tocănit (1), tocănitură. 2 Batere în ceva cu lovituri repetate Si: (reg) tocănit (2). 3 Cicălire a cuiva Si: (reg) tocănit (3). 4 Vorbăraie multă și fără rost Si: (reg) tocănit (4). 5 (Ccr) Zgomot caracteristic produs prin lovirea deasă și repetată a celor două părți ale ciocului la berze Si: (reg) tocănit (5). 6 Tăiere a unui obiect, a unui aliment în bucăți mici Si: (reg) tocănit (6). 7 Zdrobire a fructelor Si: (reg) tocănit (7). 8 Murdărire a ceva sau a cuiva Si: (reg) tocănit (8). 9 (Fig) Certare a cuiva Si: (reg) tocănit (9). 10 (Fig) Ponegrire a cuiva Si: (reg) tocănit (10). 11 Chemare a orătăniilor la mâncare prin strigătul „toc-toc” Si: (reg) tocănit (11).

TOCĂNÍRE, tocăniri, s. f. Acțiunea de a tocăni și rezultatul ei; bocănit, ciocănitură. – V. tocăni.

TOCĂNÍRE, tocăniri,s. f. Acțiunea de a tocăni și rezultatul ei; bocănit, ciocănitură. O luă în pas lin spre Murăș, ca să-l scoată în răchitișul de la capul uliței, de unde se auzea tocănirea morilor. SLAVICI, O. II 60.

TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.

tocăni [At: BUDAI-DELEANU, T. 45 / V: (reg) ~na / Pzi: ~nesc, tocăn / E: toc1 + -ăni] (Reg) 1 vi A bate în ceva cu lovituri repetate Si: a bocăni, a ciocăni. 2 vt (Fig) A bate pe cineva la cap Si: a cicăli, a pisălogi. 3 vt (Fig) A vorbi mult și fără rost Si: (pfm) a trăncăni (4). 4 vi (D. berze) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea deasă și repetată a celor două părți ale ciocului. 5 vt A toca1 (15). 6 vr (D.fructe) A se zdrobi. 7 vt A murdări. 8 vt (Fig) A certa pe cineva. 9 vt A ponegri pe cineva. 10 vt A chema orătăniile la mâncare prin strigătul „toc-toc”.

TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. În fluiere și triște Cînta, lin tocănind pe o covată, Cît putea simțirile să miște Fieșcui. BUDAI-DELEANU, Ț. 95.

A TOCĂNÍ ~ésc intranz. A lovi repetat (cu un obiect în ceva tare), producând un zgomot specific. /toc + suf. ~ăni

tocănì v. a toca mărunt; fig. a toca într’una din gură.

tocănésc v. intr. (d. interj. toc, ca bocănesc d. boc. Cp. cu docănesc). Toc (bat toaca) mult, bocănesc: nu maĭ tocăni, că m’aĭ asurzit! Strig la mîncare pin strigătu de toc-toc: ĭeșĭ afară să tocănească angăriile (Neam. Rom. Lit. 2, 810).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tocăníre s. f., g.-d. art. tocănírii; pl. tocăníri

tocăníre s. f., g.-d. art. tocănírii; pl. tocăníri

tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă

tocăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. tocăneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TOCĂNÍRE s. v. bătaie, bocăneală, bocănire, bocănit, bocănitură, ciocăneală, ciocănire, ciocănit, ciocănitură.

tocănire s. v. BĂTAIE. BOCĂNEALĂ. BOCĂNIRE. BOCĂNIT. BOCĂNITURĂ. CIOCĂNEALĂ. CIOCĂNIRE. CIOCĂNIT. CIOCĂNITURĂ.

TOCĂNÍ vb. v. bate, bocăni, bodogăni, cicăli, ciocăni, dăscăli, jegoși, mărunți, mânji, murdări, păta, plictisi, pocăni, sâcâi, toca.

tocăni vb. v. BATE. BOCĂNI. BODOGĂNI. CICĂLI. CIOCĂNI. DĂSCĂLI. JEGOȘI. MĂRUNȚI. MÎNJI, MURDĂRI. PĂTA. PLICTISI. POCĂNI. SÎCÎI. TOCA.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tocăní, tocănesc, vb. – (reg.) 1. (tranz.) A zdrobi, a pisa. 2. (tranz., refl.) A (se) mânji. – Contaminare între toca și bocăni (Scriban, DEX); din toc „zgomot produs de ciocănitură” + suf. -ăni (MDA).

Intrare: tocănire
tocănire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tocănire
  • tocănirea
plural
  • tocăniri
  • tocănirile
genitiv-dativ singular
  • tocăniri
  • tocănirii
plural
  • tocăniri
  • tocănirilor
vocativ singular
plural
Intrare: tocăni
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tocăni
  • tocănire
  • tocănit
  • tocănitu‑
  • tocănind
  • tocănindu‑
singular plural
  • tocănește
  • tocăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tocănesc
(să)
  • tocănesc
  • tocăneam
  • tocănii
  • tocănisem
a II-a (tu)
  • tocănești
(să)
  • tocănești
  • tocăneai
  • tocăniși
  • tocăniseși
a III-a (el, ea)
  • tocănește
(să)
  • tocănească
  • tocănea
  • tocăni
  • tocănise
plural I (noi)
  • tocănim
(să)
  • tocănim
  • tocăneam
  • tocănirăm
  • tocăniserăm
  • tocănisem
a II-a (voi)
  • tocăniți
(să)
  • tocăniți
  • tocăneați
  • tocănirăți
  • tocăniserăți
  • tocăniseți
a III-a (ei, ele)
  • tocănesc
(să)
  • tocănească
  • tocăneau
  • tocăni
  • tocăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tocănire

  • 1. Acțiunea de a tocăni și rezultatul ei.
    exemple
    • O luă în pas lin spre Murăș, ca să-l scoată în răchitișul de la capul uliței, de unde se auzea tocănirea morilor. SLAVICI, O. II 60.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi tocăni
    surse: DEX '98 DEX '09

tocăni

etimologie: