4 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÍPO adj. invar. (Fam.) Tipografic. – Din fr. typo.

tipo2- [At: DN3 / E: fr typo-, it tipo-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Model. 2 Exemplar1 (1). 3 Imprimat. 4 Matriță.

tipo1 sni [At: DEX / E: fr typo] (Fam) 1-2 Tipografie (1-2).

TÍPO s. n. (Fam.) Tipografie. – Din fr. typo. corectată

TIPO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „imprimat”, „matriță”; „exemplar”, „model”, „tip”. [< fr. typo-, it. tipo-, cf. gr. typos].

TÍPO s.n. invar. (Fam.) Tipografie. [< fr. typo].

TÍPO s. f. (fam.) tipografie. (< fr. typo)

TIP, -Ă,[1] (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. și f. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. modificată

  1. Am adăugat forma de feminin sg. pentru sensul 4. — gall

tip1, ~ă [At: CANTEMIR, O. V, 157 / Pl: ~uri sn, ~i, ~e smf / E: lat typus, ngr τύπος, fr type] 1 sn Model care reprezintă un anumit grup de obiecte sau de fenomene. 2 sn Obiect care reprezintă modelul original după care se efectuează obiecte de același fel Si: prototip. 3 sn (Înv) Tipar (18). 4 sn Formă de literă tipografică. 5 sn (Înv) Efigie a unei medalii. 6 sn Exemplar care întrunește trăsăturile caracteristice ale unui grup, ale unei categorii, ale unei rase etc. 7 sn Totalitatea caracterelor distinctive, esențiale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. 8 sn Caracter distinctiv Si: particularitate. 9 sn Categorie de persoane cu anumite trăsături constituționale, anatomofiziologice sau psihologice comune Si: fel, gen, soi. 10 sn (Spc) Exemplar ale cării caractere formează trăsăturile esențiale ale unei specii, ale unei familii de plante sau de animale. 11 sn (Spc) Personaj din literatură sau din alt domeniu al artei, care întrunește în modul cel mai expresiv trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria pe care o reprezintă. 12 sn (Fam) Figură originală. 13 smf (Fam) Individ. 14 smf (Fam) Iubit.

TÍPĂ s.f. 1. (Fam.; peior.) Tipesă. 2. (Rar) Literă de tipar pentru imprimare. [< tip + -ă, cf. fr. type].

TIP1 I. s. n. 1. model, formă căreia îi corespunde o anumită grupă de obiecte sau de fenomene; model original după care se efectuează obiecte de același fel; prototip. 2. individ, exemplar care întrunește anumite trăsături caracteristice pentru un grup, o rasă etc. ◊ totalitatea caracterelor distinctive esențiale ale unui grup, ale unei rase, familii etc. ◊ caracter distinctiv, particularitate. ◊ exemplar ale cărui caractere constituie trăsăturile esențiale ale unei specii, familii etc. de plante sau de animale. II. s. m. f. 1. personaj care întrunește trăsăturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezintă. 2. (fam.) persoană de mare originalitate; individ, ins. (< fr. type, lat. typus)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*típă (fam.) s. f., g.-d. art. típei; pl. típe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÍPO s. v. imprimerie, tipografie.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TIPO- „caracter, formă, tipar, imprimare; tipic, tipografic, caracterial”. ◊ gr. typos „semn, amprentă, model, caracter, marcă” > fr. typo-, germ. id., engl. id., it. tipo- > rom. tipo-.~geneză (v. -geneză), s. f., fază de evoluție cantitativă a organismelor, în timpul căreia ia naștere un tip caracterial; ~grafie (v. -grafie), s. f., întreprindere în care se execută tipărirea diferitelor publicații; ~litografie (v. lito-, v. -grafie), s. f., metodă de imprimare a unor texte culese cu litere mobile, mai întîi pe hîrtie și apoi pe piatră litografică; ~liză (v. -liză), s. f., fază care precedă extincția tipului biologic; ~logie (v. -logie1), s. f., 1. Știință a elaborării tipurilor în care se pot clasifica obiectele și fenomenele dintr-un anumit domeniu. 2. Ramură a psihologiei care se ocupă cu studiul trăsăturilor psihice ale diferitelor tipuri de oameni; ~metrie (v. -metrie1), s. f., procedeu de reproducere cartografică, utilizîndu-se forme compuse din elemente tipografice și clișee; ~metru (v. -metru1), s. n., 1. Instrument cu care se măsoară corpul literelor tipografice. 2. Riglă divizată în unități tipografice, utilizată la măsurarea dimensiunilor machetei, a textelor etc.; ~radiografie (v. radio-, v. -grafie), s. f., tipar radiografic; ~stază (v. -stază), s. f., etapă statică în filogenie, caracterizată prin absența relativă a formării tipurilor noi.

TIP-, v. TIPO-.~onim (v. -onim), s. n., nume bazat pe un tip biologic.

arată toate definițiile

Intrare: tipo (adj.)
tipo2 (adj.) adjectiv invariabil
adjectiv invariabil (I9)
Surse flexiune: DOR
  • tipo
  • tip‑
Intrare: tipo (pref.)
prefix (I7-P)
  • tipo
Intrare: tipo (s.n.)
substantiv neutru (N999)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tipo
plural
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural
Intrare: tipă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ti
  • tipa
plural
  • tipe
  • tipele
genitiv-dativ singular
  • tipe
  • tipei
plural
  • tipe
  • tipelor
vocativ singular
  • ti
  • tipo
plural
  • tipelor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tipo (adj.)

etimologie:

tipo (pref.)

  • 1. Element prim de compunere savantă cu semnificația „imprimat”, „matriță”; „exemplar”, „model”, „tip”.
    surse: DN

etimologie:

tipo (s.n.)

etimologie:

tip, -ă (persoană) tipă

  • exemple
    • Într-un fel, tipul începuse să-mi fie simpatic. CAMIL PETRESCU, U. N. 58.
      surse: DLRLC
    • Mi s-a părut un tip curios acest om, care îți umplea capul cu toate nimicurile lui. VLAHUȚĂ, O. A. 193.
      surse: DLRLC
    • Un tip eminamente simpatic este amicul meu X... foarte bine cunoscut de noi toți bucureștenii. CARAGIALE, O. II 191.
      surse: DLRLC

etimologie: