15 definiții pentru timpuriu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care se întâmplă, apare sau se face înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ Loc. adv. De timpuriu = înainte de data sau de momentul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme. 2. (Despre varietăți de fructe sau de legume) Care se coace sau devine bun de mâncat înainte de vremea obișnuită; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decât timpul obișnuit. – Lat. *temporivus.

timpuriu, ~ie [At: COD. VOR. 132/13 / V: (înv) tâm~ / Pl: ~ii / E: ml *temporivus] 1-2 a Care apare (sau se efectuează) (foarte) devreme. 3-4 a Care se dezvoltă (sau are loc) înainte de data sau de momentul obișnuit, așteptat sau stabilit. 5 a (D. fructe sau legume) Care se coace mai repede decât altele din același gen sau înainte de timpul obișnuit Si: văratic, (reg) oarzăn, orzatic, orzesc,pârgav, pârgavit, primăriu. 6 a (D. flori, plante, copaci) Care se dezvoltă mai devreme. 7-8 a (D. flori, plante, copaci) Care înflorește (sau înverzește) mai devreme decât la timpul obișnuit sau înaintea altora din același gen. 9 a (D. plante, copaci) Care ajunge la maturitate înaintea altor specii. 10 sf (Reg; de obicei art.) Varietate de struguri nedefinită mai îndeaproape, care se coc devreme. 11 av Înainte de timpul sau ora hotărâtă, așteptată sau prevăzută Si: devreme. 12-13 av (Pfm; îlav) De ~ Din timp (20-21).

TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care se întâmplă, apare sau se face înainte de data sau timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ Loc. adv. De timpuriu = înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme. 2. (Despre varietăți de fructe sau de legume) Care se coace sau devine bun de mâncat înainte de vremea obișnuită; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decât timpul obișnuit. – Din lat. *temporivus.

TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care apare sau se face înainte de data sau de momentul obișnuit, așteptat, prevăzut. Bătrînețea venea timpurie. SADOVEANU, O. I 309. E un amurg de toamnă timpurie. D. BOTEZ, P. O. 43. Săltau atîția fluturi pe cîmpie Cînd străluceați în roua dimineții... Ce v-ați făcut mireasma timpurie? IOSIF, P. 37. Frumusețea semănăturilor în acest an de secetă mare provine... și de la timpuria semănătură. I. IONESCU, D. 270. ◊ (Adverbial) S-a însurat timpuriu cu o fată săracă. C. PETRESCU, R. DR. 302. Întocmai cum în zare luceafărul de sară... Pe cerul gol de stele răsare timpuriu, Ca-n zori tot el să steie aprins cel mai tîrziu. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 78. ◊ Loc. adv. De timpuriu = a) înainte de data sau de momentul obișnuit, așteptat, prevăzut. În anul acela, se pornise de timpuriu iarnă cumplită. I. BOTEZ, ȘC. 49. Gătind ea toate încă mai de timpuriu decît în duminica trecută. SBIERA, P. 213; b) înainte de a se însera. Noi vrem să plecăm ca să ajungem de timpuriu la mînăstirea Războieni. BOLINTINEANU, O. 282. 2. (Despre fructe sau legume) Care se coace sau devine bun de mîncat înainte de timpul obișnuit sau înaintea altor varietăți de aceeași natură; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decît la timpul obișnuit sau înaintea celorlalți copaci. Albinele și-au început dulce zumzet la copacii timpurii: la corn, la ulm, la plopi și la sălcii. SADOVEANU, O. VI 399. Ca niște viorele Și timpurii brîndușele. CONACHI, P. 217.

TIMPURÍU ~e (~i) 1) Care are loc înainte de timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ De ~ a) din timp; b) înainte de timpul obișnuit. 2) (despre fructe și legume) Care ajunge mai înainte decât altele de același fel la starea când poate fi consumat; devreme. 3) (despre flori) Care apare și se dezvoltă mai repede în raport cu altele. /<lat. temporivus

timpuriu a. ce vine înainte de timp. [Lat. vulg. TEMPORIVUS].

timpuríŭ, -íe adj. (lat. pop. tĕmporivus, it. ven. gen. temporivo). În ainte de timpu obișnuit: ĭarnă timpurie. Precoce: poame timpuriĭ. Prematur: moarte timpurie. Adv. Devreme: a sosi timpuriŭ. De timpuriŭ, din timp: a pleca de timpuriŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

timpuríu adj. m., f. timpuríe; pl. m. și f. timpuríi

timpuríu adj. m., f. timpuríe; pl. m. și f. timpuríi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TIMPURÍU adj., adv. 1. adj. precoce, văratic, (rar) precopt, (reg.) oarzăn, orzatic, orzesc, primăriu, scorumnic, (Transilv. și Ban.) pârgav, pârgaviț. (Mere ~ii.) 2. adv. devreme, (pop.) degrabă. (Astăzi se culcă ~.)

TIMPURIU adj., adv. 1. adj. precoce, văratic, (rar) precopt, (reg.) oarzăn, orzatic, orzesc, primăriu, scorumnic, (Transilv. și Ban.) pîrgav, pîrgaviț. (Mere ~.) 2. adv. devreme, (pop.) degrabă. (Astăzi se culcă ~.)

MERCANTILISM TIMPURÍU s. (EC.) sistem monetar.

RENAȘTERE TIMPURÍE s. (IST., ARTE) v. quattrocento.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

EIN UNNÜTZ LEBEN IST EIN FRÜHER TOD (germ.) o viață nefolositoare e o moarte timpurie – Goethe, „Iphigenia in Aulis”, I, 2.

Intrare: timpuriu
timpuriu adjectiv
adjectiv (A108)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • timpuriu
  • timpuriul
  • timpuriu‑
  • timpurie
  • timpuria
plural
  • timpurii
  • timpuriii
  • timpurii
  • timpuriile
genitiv-dativ singular
  • timpuriu
  • timpuriului
  • timpurii
  • timpuriei
plural
  • timpurii
  • timpuriilor
  • timpurii
  • timpuriilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)