TIHNIRE s. f. (Înv. și reg.) Tihnă. [Var.: ticnire s. f.] – V. tihni.

tihnire sf [At: POLIZU / V: (înv) ticn~ / E: tihni] (Îrg) 1 Tihnă (1). 2 (Îlav) Cu ticnire În liniște. 3 (Îal) Cu mulțumire.

TIHNIRE, tihniri, s. f. (Înv.) Tihnă. [Var.: ticnire s. f.] – V. tihni.

TIHNIRE s. f. (Învechit; și în forma ticnire) Liniște, pace, mulțumire. ◊ Loc. adv. Cu tihnire = în tihnă, în liniște; netulburat, nestingherit. Petrecea mai ușurată despre toate și mai cu ticnire întru fericirile ce îi făcea bătrînul. GORJAN, H. IV 178. – Variantă: ticnire s. f.

ticni v vz tihni

ticnire sf vz tihnire

tigni² v vz tihni

tihni vi [At: ANON. CAR. / V: (îvp) ticni, (reg) tigni, timni, tini / Pzi: 3 ~nește / E: vsl тихнѫти] (Cu pronumele subiect logic în dativ) 1 A avea mulțumire de pe urma unui lucru. 2 A se bucura în liniște de ceva. 3 A-i cădea bine ceva Si: a prii, (reg) a tiposi (5).

timni v vz tihni

tini v vz tihni

TIGNI vb. IV v. tihni.

TIHNI, pers. 3 tihnește, vb. IV. Intranz. (Și în forma ticni; construit cu subiectul logic în dativ) A-i cădea bine, a-i fi favorabil, folositor, prielnic. V. prii. Mie să-mi dai pace să-mi ticnească hodina! SADOVEANU, O. VII 29. Las’ că-i vede tu ce-am să-i fac lui Mogorogea; de i-a ticni ziua de azi, păcat să-mi fie. CREANGĂ, A. 105. Ce mînc nu-mi tihnește, Ce beau nu-mi priește. TEODORESCU, P. P. 661. ◊ (Cu subiectul gramatical neexprimat) Nu stăm mult. Nu-mi tihnește nici mie. PAS, Z. I 176. Singur la masă nu-mi ticnește. CARAGIALE, O. III 73. – Variante: tigni (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89), ticni vb. IV.

A TIHNI pers. 3 ~ește intranz. pop. (construit cu dativul) A fi de folos; a prii. Odihna la mare îi ~ește. /<sl. tihnonti

ticnì v. Mold. V. tihni: de i-a ticni ziua de azi CR.

tihnì v. 1. a avea tihnă; 2. a-i prii. [Slav. TIHNÕTI, a odihni (de unde și varianta Mold. ticnì].

ticnésc, V. tihnesc.

tígnă, -neálă, -nésc, V. tihn-.

tihnésc v. intr. (vsl. tihnonti, a se odihni, d. tihŭ, liniștit, blînd). A-țĭ tihni, a te simți mulțămit: mĭe nu-mĭ tihnește să mănînc și să nu daŭ și flămînduluĭ care se uĭtă la mine. – Și ticnesc (Mold.): babeĭ nu-ĭ ticnea (VR. 1911, 11, 254) și tignesc (Trans.).

tihnire (înv., reg.) s. f., g.-d. art. tihnirii

tihnire (înv., reg.) s. f., g.-d. art. tihnirii

tihnire s. f., g.-d. art. tihnirii

tihni (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. tihnește, 3 pl. tihnesc, imperf. 3 sg. tihnea; conj. prez. 3 să tihnească

tihni (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. tihnește, imperf. 3 sg. tihnea; conj. prez. 3 să tihnească

tihni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tihnesc, 3 sg. tihnește, imperf. 3 sg. tihnea; conj. prez. 3 sg. și pl. tihnească

(îmi) tihnește.

TIHNI vb. a-i prii. (Nu i-a ~ acolo.)

TIHNI vb. a-i prii. (Nu i-a ~ acolo.)

tihni (-nesc, -it), vb. – 1. A se bucura de odihnă, a sta liniștit. – 2. A se simți bine, a profita de ceva, a-i conveni. – Var. Mold. ticni, Trans. tigni (și var.). Rezultat din confuzia sl. tichnąti „a fi odihnit” cu sl. tekniti „a se simți bine” (Cihac, II, 409). Se conjugă numai la pers. III; cu primul sens, se folosește aproape exclusiv participiul tihnit. – Der. tihnă, s. f. (liniște, odihnă, repaus), postverbal; tihneală, s. f. (pace, liniște); netihnă, s. f. (neliniște).

tihni, (tigni, ticni), vb. intranz. – A trăi în liniște, în pace; viață liniștită, lipsită de griji: „Tăte bune și frumoase ar hi, numai de ne-ar tigni de lumea asta” (Papahagi, 1925: 326). – Din sl. tihnonti „a se odihni” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA) < tihǔ „liniștit, blând” (Scriban).

tihni, (tigni, ticni), vb. intranz. – A trăi în liniște, în pace; viață liniștită, lipsită de griji: „Tăte bune și frumoase ar hi, numai de ne-ar tigni de lumea asta” (Papahagi 1925: 326). – Sl. tichnati „a fi odihnit”, contaminat cu tikniti „a se simți bine” (Cihac cf. DER).