tihneală sf [At: DOSOFTEI, PS. 419/1 / V: (pop) ticn~, (înv) ticneia~, (reg) ticme~, tign~, tin~ sf, tignel sn / Pl: ~eli / E: tihni + -eală] 1 (Îvp) Tihnă (1). 2 (Îvp; îlav) Cu ticneală În liniște. 3 (Îvp; îal) Cu mulțumire. 4-5 (Îvp; îljv) Cu ticneală (Care este) prielnic. 6-7 (Îvp; îal) (Care este) potrivit. 8 (Îvp; îlav) Pe ticneală În voie. 9 (Înv) Tihnă (12). 10 (Înv; îla) Fără ticneală Obositor. 11 (Înv; îal) Incomod. 12 (Înv; îlav) Cu țicneală Comod (1). 13 (Înv; îal) îndestulat. 14 (Înv) Mulțumire pricinuită de o mâncare sau de o băutură.

TIHNEALĂ, tihneli, s. f. (Învechit și popular; și în forma ticneală) Tihnă. Sărută pe ticneală Că nu-i stau boi-n tînjală. MARIAN, S. 132. – Variante: ticneală, tigneală (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 161) s. f.

tihneálă și ticn- f., pl. elĭ. Rar. Tihnă. – Și tign- (Trans.).

ticmeală sf vz tihneală

ticneală sf vz tihneală

ticneială sf vz tihneală

tigneală sf vz tihneală

tignel sn vz tihneală

tineală sf vz tihneală

TIGNEALĂ s. f. v. tihneală.

ticneálă, V. tihneală.

tígnă, -neálă, -nésc, V. tihn-.

tihneală (înv., pop.) s. f., g.-d. art. tihnelii; pl. tihneli

tihneală (înv., pop.) s. f., g.-d. art. tihnelii; pl. tihneli

tihneală s. f., g.-d. art. tihnelii; pl. tihneli

TIHNEALĂ s. v. astâmpăr, calm, liniște, odihnă, pace, repaus, tihnă.

tihneală s. v. ASTÎMPĂR. CALM. LINIȘTE. ODIHNĂ. PACE. REPAUS. TIHNĂ.

tihneálă, (ticneală, tigneală), s.f. (reg.) 1. Tihnă, liniște, pace, odihnă. 2. Noroc: „Să le deie foc și pară / Dacă n-am avut ticneală” (Calendar, 1980: 49). – Din tihni + suf. -eală (DEX).

tihneală, (ticneală, tigneală), s.f. – (reg.) Tihnă, liniște, pace, odihnă; noroc: „Să le deie foc și pară / Dacă n-am avut ticneală” (Calendar, 1980: 49). – Din tihni + suf. -eală (DEX).

tihneală, (ticneală, tigneală), s.f. – Tihnă, liniște, pace, odihnă; noroc: „Să le deie foc și pară / Dacă n-am avut ticneală” (Calendar 1980: 49). – Din tihni + -eală.

tigneală, s.f. – v. tihneală („liniște, odihnă”).

tigneală, s.f. – v. tihneală.